Vânzarea articolelor pirotehnice este interzisă pe domeniul public

Potrivit Deciziei nr. 17/23.11.2022, emisă de Agropiețe S.A la solicitarea edilului orașului Tulcea, comercializarea articolelor pirotehnice este interzisă în piețe și pe domeniul public, transmite Primăria Tulcea.

Poliția Locală va acționa pentru depistarea tuturor persoanelor care încearcă vânzarea ilicită a materialelor pirotehnice.

În plus, Primăria Tulcea ne informează că tulburarea ordinii publice prin folosirea obiectelor pirotehnice care provoacă zgomot va fi sancționată cu amendă de la 200 RON la 1000 RON , conform prevederilor art. 2 pct. 25 din Legea nr.61/1991.

Potrivit primarului Ștefan Ilie, decizia a fost luată alături de Agropiete Tulcea ținându-se cont de frecventele accidente cu urmări grave, disconfortul fonic cauzat de pocnetul asurzitor al petardelor, stresul provocat persoanelor vârstnice sau bolnave, dar și traumele provocate animalelor de companie.

Prin măsura stabilită de autorități și aplicarea tuturor măsurilor legale în domeniu se dorește diminuarea efectelor negative în ceea ce privește comercializarea la colț de stradă și folosirea acestor produse pirotehnice.

Poliția Română a atenționat pe pagina sa de socializare că „petardele care se aud prin spatele blocului, încadrate în categoria P1, sunt destinate doar pentru cazuri deosebite: persoane aflate în pericol, pentru a îndepărta animale agresive, de către fermieri sau alte categorii profesionale ce utilizează aceste petarde în scop tehnic, …NU PENTRU DIVERSMENT!”

(surse info și foto : fb stefan.ilie.tulcea , fb primariatulcea, fb politiaromana.ro)

 

Leave a Reply

Close Menu