Stiri din tulcea

Sosirea Navei de Croazieră Nestroy marchează începutul sezonului turistic în Portul Tulcea

30 aprilie 2024
Sosirea Navei de Croazieră Nestroy marchează începutul sezonului turistic în Portul Tulcea

Sosirea Navei de Croazieră Nestroy marchează începutul sezonului turistic în Portul Tulcea

Astăzi, suntem bucuroși să anunțăm sosirea primei nave de croazieră în Portul Tulcea. Nava de croazieră Nestroy, sub pavilion elvețian, aduce cu ea 177 de turiști din diverse colțuri ale lumii, inclusiv din Austria, Elveția, Germania, Slovacia și Statele Unite ale Americii.

Nava Nestroy face astăzi primul pas dintr-o serie de șase sosiri programate în Tulcea pe parcursul întregului sezon turistic. Aceasta marchează debutul sezonului turistic pentru navele de croazieră și deschide ușa către vizitarea diverselor forme de turism în județul Tulcea. Experiențele oferite de aceste nave nu se limitează doar la Delta Dunării, ci includ și vizitarea atracțiilor din întreg județul.

De exemplu, pasagerii navei Nestroy au avut ocazia de a explora Triunghiul Mănăstirilor, înainte de a se îmbarca din nou pe navă în portul Tulcea. Ulterior, nava va acosta în Sulina, oferindu-le turiștilor ocazia să viziteze vărsarea Dunării în Marea Neagră. În plus, unele nave de croazieră acostează inclusiv în pitoresca localitate Sfântu Gheorghe.

Sosirile navelor de croazieră în județul Tulcea aduc un număr estimat de aproximativ 50.000 de turiști, care se alătură celor aproximativ 160.000 care vin în județ prin mijloace proprii și rămân în structurile de cazare. Această contribuție semnificativă la turismul local evidențiază importanța pe care o au aceste nave pentru economia și dezvoltarea comunităţii, în condițiile în care sezonul acesta ar putea sosi în Tulcea 284 de nave de croazieră.

Vrem să transmitem un mesaj de siguranță și confort tuturor armatorilor. Proximitatea de granița cu Ucraina nu afectează desfășurarea turismului în condiții normale. Îi invităm pe toți armatorii să urmeze exemplul navei Nestroy și îi așteptăm cu brațele deschise în Delta Dunării.IMG 4875 IMG_4887 IMG_4893 IMG 4896 IMG_4898 IMG_4871IMG_4900 IMG_4897 IMG 4876