O nouă creștere a ratei șomajului în județul nostru

După ce luna trecută, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea ne-a transmis că rata șomajului a avut o creștere de 0,52 pp la nivel județean, azi am primit la redacție un nou comunicat de presă din care aflăm că la sfârșitul lunii octombrie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea erau înregistrați 2572 de șomeri.
Prin urmare, rata șomajului a urcat din nou, de la 3,41 % la 3,55 %, adică o creștere cu 0,14 pp.

Din totalul de 2572 de persoane înregistrate în evidențele AJOFM Tulcea, 1287 sunt femei și doar 479 primeau indemnizaţia de şomaj.

În ceea ce privește mediul de rezidență, 1841 de șomeri provin din mediul rural și 731 sunt din mediul urban, iar în functie de vârstă, persoanele între 50-55 au cea mai mare pondere, urmate de cele peste 55 de ani.

Cei mai mulți someri tulceni au studii gimnaziale, 47,55%, urmați de cei ce au absolvit doar 4 clase.Șomerii cu nivel de studii medii – submedii reprezintă 96,97% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 3,03%.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 355 de persoane foarte greu ocupabile, 682 greu ocupabile, 1221 mediu ocupabile, iar 314 sunt persoane ușor ocupabile, transmite AJOFM Tulcea, explicând că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea.

(surse info , foto : comunicat de presă AJOFM Tulcea, fb ANOFM / fiiinformat)

Leave a Reply

Close Menu