Ultimele 2 tipuri de fraude online semnalate de Poliția Română

Dacă sunteți informați, prin email, că faceți obiectul unor presupuse proceduri judiciare sau dacă, dorind să intrați pe anumite platforme de gaming cu reputație, ajungeți pe site-uri frauduloase, este posibil să fiți victima unei fraude online.

Poliția Română ne atenționează în legătură cu un nou tip de fraude online.

”Zilele trecute, am fost sesizați despre existența mai multor cazuri de fraude online, prin transmiterea unor mesaje, prin e-mail, în care anumite persoane și-ar fi atribuit identitatea unor lucrători cu funcții de conducere din cadrul unor structuri de aplicare a legii (Europol, Interpol, F.B.I sau #PolițiaRomână)”

scrie pa pagina de socializare a Poliției Române.

Persoanele vătămate sunt informate că fac obiectul unor presupuse proceduri judiciare, ca urmare a accesării unor site-uri, în care sunt prezentate acțiuni cu un caracter sexual explicit, cu minori și li se cer bani, pentru a nu fi arestați.

La nivel internațional, acest tip de fraudă este cunoscut sub denumirea de „government impersonation scams”.

Mai multe instituții de aplicare a legii au transmis mesaje publice de informare a populației :
– https://www.politiaromana.ro/…/atentie-un-nou-tip-de…

-https://www.europol.europa.eu/…/beware-of-scams…

-https://www.interpol.int/…/Beware-of-scams-using…

-https://www.fbi.gov/scams-and-safety/on-the-internet

Prin urmare, în situația în care primiți astfel de email-uri, nesolicitate, vă recomandăm să NU RĂSPUNDEȚI, să NU ACCESAȚI eventualele linkuri sau atașamente și să vă adresați celei mai apropiate unități de poliție sau online, pe portalul de petiții al Poliției Române – https://www.politiaromana.ro/ro/petitii-online

Si tot pe pagina Poliției Române a fost distribuită postarea Directoratului Național de Securitate Cibernetică – DNSC în care se explică că, în ultimul timp, comunitatea de gaming este vizată de multiple tentative de fraudă online.


Atacatorii copiază identitatea vizuală a unor platforme de gaming cu reputație, cum ar fi Steam, creează pagini de tip #phishing care arată similar cu cele legitime și le plasează pe domenii cu denumiri apropiate de original. Mai jos aveți o listă cu astfel de site-uri frauduloase, unele dintre ele încă disponibile online:

steamcommunityxino.[]top (disponibil)
steamcommunity-it[.]ru (disponibil)
steamcommmunity[.]ru (disponibil)
steamcomnnmunity[.] (disponibil)
steamcommunltty[.]ru (disponibil)

Utilizatorii sunt sfătuiți să evite furnizarea de date personale, date financiare sau date de autentificare pe astfel de site-uri și să verifice mereu în browser-ul de internet că se află pe site-ul legitim!

– Evitați accesarea link-urilor sau atașamentelor din mesaje nesolicitate venite din surse necunoscute.
– Verificați de fiecare dată adresa expeditorului din sursa mesajului primit. De multe ori atacatorii maschează numele real.

Intră pe sigurantaonline.ro și află cum te poți proteja de atacatorii care îți vânează datele !

(surse info și foto : fb politiaromana.ro, fb DNSC.RO )

Leave a Reply

Close Menu