Rata șomajului în județul nostru a urcat la 3%

 

La sfârșitul lunii iulie, rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Tulcea a înregistrat o nouă creștere ajungând la 3%, cu 2477 de șomeri la nivel județean.

La finalul lunii iunie erau 2440 de șomeri și comparativ cu luna precedentă fusese de asemenea consemnată o creștere cu 0,12 pp.

Prin urmare, potrivit informațiilor transmise de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea, acest indicator se află pe o pantă ascendentă.

Din totalul de 2477 de șomeri, 1269 sunt femei, doar 412 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj iar în ceea ce privește mediul de rezidență, majoritatea provin din mediul rural și anume 1780 de șomeri (697 sunt din mediul urban).

Ca de obicei, procentele cele mai mari aparțin grupelor de vârstă : între 40-49 de ani și între 50-55 de ani.

Șomerii cu studii primare au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Tulcea (29,18%), urmat de cei cu studii gimnaziale (28,86%), iar 25,43% au studii liceale. Șomerii cu nivel de studii medii – submedii reprezintă 96,98% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 3,02%.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 766 de persoane foarte greu ocupabile, 532 greu ocupabile, 846 mediu ocupabile, iar 333 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

(surse info și foto : comunicate de presă AJOFM Tulcea)

Leave a Reply

Close Menu