Proiectul Servicii Integrate pentru Viitor : acțiuni de ecologizare la Tulcea

Direcția de Asistență și Protecție Socială Tulcea, partener 1 în Proiectul Servicii Integrate pentru Viitor, organizează periodic întâlniri ale Clubului Eco cu scopul de a transmite populației informații cu privire la protejarea mediului, prin distribuirea de pliante realizate de copiii Clubului dar și pentru a desfășura actiuni de igienizare.


Potrivit datelor publicate de instituția citată, la activitatea de ecologizare de luna trecută au participat 40 persoane: beneficiari ai proiectului, dar și membri ai comunității marginalizate Cartier Vest, urmărindu-se inclusiv dezvoltarea relațiilor între generații.


”Prin puterea exemplului, cei din jurul nostru vor deveni mai conștienți și preocupați de mediu și de sănătate”,

scrie pe pagina oficiala a Direcția de Asistență și Protecție Socială, unde apare si o fotografie cu o fetiță de 1 an care se implică în activitatea de strângere a gunoaielor imitându-și mama și cei doi frați ai ei!

O nouă actiune va avea loc la sfârșitul acestei luni.

(sursă info și foto : fb daps.tulcea)

Leave a Reply

Close Menu