Mâine, de dimineață, portul militar Tulcea își va deschide porțile

Mâine, 13 august, timp de 4 ore, începand cu ora 09.00, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Marinei Române, portul militar Tulcea își va deschide porțile pentru vizita populației civile, după cum ne-a transmis, printr-un comunicat Garnizoana Tulcea.

Ziua Porților Deschise :
Publicul va avea ocazia să viziteze expozițiile de tehnică militară și armament, să interacționeze cu marinarii militari și să urce la bordul navelor tip vedetă fluvială, vedetă blindată, remorcher fluvial și șalupă rapidă de intervenție. Accesul populației se va face pe la punctul de control de pe strada Digului.

Tot de dimineață de la ora 9, dar ziua următoare, duminică, 14 august, va fi adus un omagiu eroilor marinari, printr-o ceremonie militară, religioasă și de depunere a coroanelor de flori organizată la Cimitirul Eroilor din municipiu, fiind astfel marcată Ziua Recunoștinței.

Ziua Marinei Române va fi sărbătorită luni, 15 august, într-un cadru restrâns, în portul militar, din cauza lucrărilor de reabilitare a falezei.
Marinarii militari de la bordul navelor vor arbora pavilionul și marele pavoaz în cadrul unui ceremonial specific, urmat de oficierea unui serviciu religios și aruncarea unei ancore de flori pentru cinstirea eroilor marinari.
*
Sărbătorită pentru prima dată pe data de 15 august 1902, la bordul crucișătorului „Elisabeta”, Ziua Marinei Române a ajuns anul acesta la cea de-a 120-a aniversare.

De la un an la altul, sărbătoarea marinarilor s-a dezvoltat prin îmbinarea elementelor tradiționale marinărești cu aspectele diferitelor etape de dezvoltare ale Marinei Militare Române.

În acest an, Forțele Navale Române organizează, în perioada 8-15 august, numeroase evenimente în 7 localități din țară : pe lângă cele din Tulcea, sunt programate manifestări la Constanța, Mangalia, Brăila, Galați, București și Bicaz.

(surse info și foto : comunicat de presă Garnizoana Tulcea, comunicat de presă Statul Major al Forțelor Navale Române/ fb ForteleNavaleRomane)

Leave a Reply

Close Menu