Stadiul lucrărilor la faleza Tulcea se apropie de 80%

Potrivit informațiilor furnizate de managerul de proiect, Dumitrel Mutu-Necula, în prezent stadiul general al lucrărilor în cazul proiectului ”Modernizarea Portului Tulcea” este de aproximativ 78 %, transmite ADI ITI Delta Dunării pe pagina sa de socializare.


Potrivit aceleiași surse, placarea cu beton a ajuns la un stadiu de aproximativ 25% și s-a început deja și operațiunea de placare cu granit.


Durata estimată de execuție a obiectivului de investiții este de 35 luni , ceea ce înseamnă că la 2 ani de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor (din data de 13 iulie 2020), se va ajunge la 68,5 % din timpul alocat.

Proiect:ul „Modernizarea Portului Tulcea – de la Mm 38+1530 – la Mm 38+800″ este finanțat din alocarea ITI pentru Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 2: Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient; Obiectivul Specific 2.4: Creşterea volumului de mărfuri tranzitate prin terminale intermodale şi porturi.

Beneficiar este UAT- Județul Tulcea.

( sursă info și foto : fb itideltadunarii, itideltadunarii.com)

Leave a Reply

Close Menu