Pentru prima dată, în municipiul Tulcea se implementează Bugetarea Participativă, un exercițiu de implicare civică din partea cetățenilor, care pot depune, până la data de 31 august, proiecte pentru orașul nostru pe care Primăria le va implementa anul viitor.
”Dacă locuiești, lucrezi sau studiezi în Tulcea și ai peste 18 ani, poți propune propriul proiect pentru oraș.”
a anunțat edilul orașului, Ștefan Ilie.
Bugetarea participativă este un model de bună practică preluat de la alte administrații, un exercițiu de implicare civică din partea cetățenilor, un instrument care învață administrația să-și asculte cetățenii.
Fiind un instrument inedit atât pentru administrație cât și pentru cetățeni, pentru această ediție pilot a fost alocată suma de 250.000 lei. Fiecare propunere trebuie să se încadreze într-un buget de 50.000 lei și va urmări unul din următoarele domenii:






Propunerile alese câștigătoare prin vot vor fi implementate din fonduri de la bugetul local.
scrie pe pagina Primăriei Tulcea.
Prin acest program cetăţenii pot propune dar pot să și aleagă proiectele ce vor fi implementate din bugetul local, dar pentru oricare din aceste acțiuni, este necesar să ne autentificăm pe platforma digitală a Primăriei Tulcea, modulul de BUGETARE PARTICIPATIVĂ, informează viceprimarul Municipiului, George Șinghi.
Cei care au deja cont în platforma de taxe și impozite vor avea acces automat.
(sursă info și foto : Primăria Tulcea )