Printre cei prezenți la Bursa Locurilor de Muncă de azi din județ au fost și cetăţeni ucraineni, deținuți și, în premieră, absolvenţi din promoţia 2022

Azi a avut loc, în toată țara, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, iar în județul nostru s-a desfășurat, simultan, în 3 orașe :

• Tulcea – Casa de Cultură a Sindicatelor, Piaţa Independenţei nr.1;
• Măcin – Punctul de Lucru – AJOFM Tulcea, str. 1 Decembrie, nr. 58;
• Babadag – Centrul Cultural “Nicolae Bălășescu Nifon”, str. Pavel Gheorghe nr. 8.

Din cele 599 de persoane prezente la eveniment ( 9 persoane marginalizate social), în urma desfășurării bursei locurilor de muncă au fost selectate în vederea încadrării un număr de 238 persoane ( 4 persoane marginalizate social), iar printre participanți s-au numarat si cetăţeni ucraineni, deținuți de la Penitenciarul Tulcea și, în premieră, au fost și două clase de absolvenţi de învăţământ – promoţia 2022 de la Colegiul “ Brad Segal” la Tulcea și cinci clase de absolvenţi au participat la evenimentul organizat în orașul Măcin, potrivit informațiilor transmise la redacție de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea.

 

Din cei peste 282 de agenţi economici contactaţi, 66 de angajatori (din care 1 angajator de inserţie) au participat efectiv la bursă oferind peste 550 de locuri de muncă vacante, din care 4 locuri de muncă pentru persoanele marginalizate social.
În vederea facilitării contactului direct între angajatori şi persoanele din detenţie, interesate în obţinerea unui loc de muncă, la activitatea organizată de AJOFM Tulcea, au participat 14 persoane private de libertate care urmează să fie puse în liberate, în perioada următoare.

 

”În virtutea bunei colabări dintre Penitenciarul Tulcea și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea, la eveniment au participat și 14 persoane private de libertate aflate în perioada premergătoare analizei în cadrul comisiei de liberare condiționată.

Aceștia au avut posibilitatea de a cunoaște oferta de locuri de muncă vacante la nivel local, în vederea creșterii șanselor de angajare după liberare.

Obținerea unui loc de muncă reprezintă un pas foarte important în procesul de reinserție a persoanelor care au executat pedepse privative de libertate, astfel că acest demers nu poate decât să ofere suportul necesar pentru revenirea acestora în societate și pe piața muncii.”

(din comunicatul de presă al Penitenciarului Tulcea )

Cei 14 cetăţeni ucraineni care si-au exprimat dorința de a s-și găsi un loc de muncă în municipiul Tulcea au fost puși în legatură cu angajatorii locali și au primit informaţii cu privire programele de formare profesională în vederea creşterii şi diversificării competențelor profesionale. În plus, le-au fost oferite si informaţii despre locurile de muncă vacante din judeţ sau din ţările Uniunii Europene / Spaţiului Economic European în scopul asigurării mobilităţii şi integrării pe piaţa muncii.

La nivel național, în cele 76 de locații în care s-a desfășurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, au fost oferite în total 31.230 de locuri de muncă.

(surse info și foto : comunicat AJOFM Tulcea, comunicat Penitenciarul Tulcea, ANOFM/fiiinformat)

Leave a Reply

Close Menu