Specialiști americani în cooperare civilă-militară, în vizită la Tulcea pentru gestionarea crizei umanitare a refugiaților ucraineni

Judetul Tulcea a găzduit în perioada 12-14 aprilie vizita unei echipe mixte România – SUA, echipă formată din specialiști în cooperare civili -militari, respectiv Afaceri Civile.

Prefectul Alexandru Dan Munteanu a primit delegația la sediul Prefecturii Tulcea, acolo unde au avut loc discuții în vederea întăririi cooperării interinstituționale și pentru identificarea nevoilor de sprijin pentru gestionarea crizei umanitare.

Printre subiectele abordate s-au numărat:
– identificarea existenței şi a modului de aplicare a planurilor de cooperare interinstituțională;
– mijloacele şi personalul din cadrul sistemului național de apărare implicate în procesul de protecție al persoanelor (evacuare, cazare, adăpostire, asigurare hrană şi apă, alte măsuri de protecție);
– existența şi funcționarea structurilor de căutare-salvare;
– modul de asigurare a asistenței medicale de urgență a populației, inclusiv evacuare medicală, spitale mobile/ de campanie, transport medical;
– pregătirea populației pentru gestionarea situațiilor de criză/ urgență;
– modul de asigurare a rezilienței în situații de criză;
– acțiunile privind imigranții/ refugiații, persoanele evacuate sau dislocate;
-nevoi de sprijin.

In cadrul activităților desfășurate în județul Tulcea au fost efectuate vizite la Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Delta”, Căpitănia zonală Tulcea, Spitalul Județean de Urgență Tulcea, Primăria Isaccea, Primăria Babadag.

Comunicat Prefectura Tulcea

Leave a Reply

Close Menu