Șișcu: PNL pornește pe un alt drum în privința echipei de conducere
Deputatul PNL de Tulcea, George Șișcu, face o declarație de presă în contextul în care Florin Cîțu a anunțat sâmbătă că și-a depus demisia din funcția de președinte PNL.

Mă număr printre cei nouă membri aleși de către colegii din Partidul Național Liberal să facă parte din Comisia de organizare a Congresului extraordinar al PNL din data de 10 aprilie.
Este o calitate pe care o ocup pentru a doua oară în echipa de organizare a unui congres într-un timp relativ scurt. În urmă cu câteva luni, anunțam că, în ciuda rezultatului alegerilor de la Congres, rămân ce-am fost întotdeauna: un liberal convins atașat PNL. Nu făceam parte, evident, din „echipa câștigătoare“, dar am făcut și continui să fac parte din partidul care le-a fost alături românilor și care a contribuit decisiv încă de la înființarea sa la dezvoltarea acestei țări.
PNL pornește pe un alt drum în privința echipei de conducere, dar continuă să facă la guvernare lucruri bune pentru români, așa cum se întâmplă fără pauză încă din noiembrie 2019. Este partidul meu, partidul care a condus România prin cea mai gravă criză sanitară din ultimii zeci de ani și este partidul care pune la adăpost România în cea mai gravă criză de securitate de pe continentul european din ultimii zeci de ani.
În ultimele luni, PNL a crescut constant în sondajele de opinie, deci în ochii românilor, datorită faptului că este parte a unei guvernări solide, care face mai mult decât vorbește. În timpurile pe care le trăim, oamenii de bună credință taxează politicianismul ieftin și apreciază eficiența și seriozitatea în actul guvernării. Vom continua să creștem ca partid și să câștigăm dificilul an electoral 2024 dacă ne vom ține mai mult de muncă și mai puțin de gâlceavă politică. Este singura rețetă sigură a succesului politic: muncești mai mult pentru oameni, te cerți mai puțin în studiourile de televiziune și cu partenerii de coaliție. Românilor nu le pasă de umorile noastre sau de diferențele noastre de opinie. Pe acestea trebuie să le rezolvăm intern, nu în regim de mahala, cum s-a mai întâmplat, din păcate.
Pe 10 aprilie avem Congres extraordinar, așadar. Este un Congres important nu doar pentru PNL, ci și pentru România. La finalul acestuia, noi, liberalii, vom fi mai uniți și parte a unei singure echipei. Iar asta va fi în folosul tuturor românilor, care așteaptă atât de multe rezultate concrete și rapide de la această guvernare care a promis că va schimba în bine fața țării într-o perioadă foarte scurtă.
Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text care spune „PNL TULCEA PNL crește în ochii românilor atunci când demonstrează Eficientă și seriozitate în actuỉ de guvernare! George ȘIŞCU DEPUTAT DE TULCEA PNL”

Leave a Reply

Close Menu