Primăria Tulcea a pus în dezbatere publică Noul Regulament al parcărilor din municipiu!
Tulcenii pot consulta draftul noului regulament al parcărilor din municipiu, după ce Primăria a fost nevoită să îl modifice ca urmare a acțiunii în instanță a Prefecturii Tulcea!
Contribuabilii tulceni pot accesa documentul pe site-ul Primăriei sau aici: Regulament-parcari-Tulcea
Regulamentul de organizare şi funcţionare a sistemului de parcări publice cu plată şi de reşedinţă din municipiu este supus dezbaterii publice timp de30 de zile! Orice cetățean poate propune modificări la conținutul regulamentului!
Cei interesați să aducă modificări Regulamentului pot transmite în scris, până pe data de 02.05.2022, propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare: e-mail contact@primariatulcea.ro Sediul Primăriei (Registratura) – str. Păcii nr. 20
După data de 2 mai, toate propunerile transmise vor face obiectul unor întâlniri publice pe care le vom anunța ulterior. Consilierii locali le iau în considerare și propun modificări în proiectul de HCL ținând cont de aceste sugestii pe care le vom primi.
precizează Primăria Tulcea într-o informare de presă.
Potrivit viceprimarului George Şinghi, noul regulament de parcări pus în dezbatere publică a suferit doar modificări de formă şi va fi trimis şi Prefecturii Tulcea pentru a nu mai exista o a doua acțiune în contencios-administrativ.
Regulamentul privind parcările pus în dezbatere publică urmează să fie votat în Consiliul Local la sfârşitul lunii mai. Regulamentul nu a fost modificat ca şi substanţă, ci ca formă, reaşezare. Tarifele şi modul de alocare sunt aceleaşi. Sunt aduse doar mici clarificări.
Documentul l-am trimis şi către Prefectură, deşi dezbaterea publică înseamnă că oricine îl poate accesa și propune modificări
a declarat presei viceprimarul George Şinghi.
Dacă nu vor mai exista probleme și regulamentul va fi votat și va intra în vigoare, din luna iunie se va face prima dată atribuirea locurilor de parcare rezidențiale din cartierele Dallas, ANL-uri, strada Podgoriilor și cartierul E3.
De precizat că Primăria a inventariat în municipiul Tulcea circa 7.500 de locuri de parcare rezidenţiale și 2.100 de locuri de parcare publice, însă tulcenii au în total 35.000 de autoturisme înregistrate la Taxe și Impozite cu ITP valabil!
(Sursă info: ziaruldelta.ro, primariatulcea.ro, foto arhivă)

Leave a Reply

Close Menu