Sală de sport cu numele lui Ivan Patzaichin, inaugurată în comuna Greci
O sală de sport școlară care poartă numele legendarului campion Ivan Patzaichin a fost inaugurată ieri în comuna tulceană Greci.
Panglica a fost tăiată de Ivona Beatrice Patzaichin, fiica regretatului sportiv și vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni.
   
O zi deosebit de importantă pentru comuna Greci și vreau să-l felicit pe domnul primar, în primul rând, pentru că a făcut această sală și, în al doilea rând, pentru inspirația pe care a avut-o atunci când a ales numele marelui nostru campion Ivan Patzaichin.
Aș vrea să vorbesc puțin despre Ivan Patzaichin, despre moștenirea pe care a lăsat-o tulcenilor, românilor și chiar întregii mișcări sportive mondiale. Moștenirea lăsată de Ivan Patzaichin constă în faptul că orice asociere pe care o autoritate, o instituție, o persoană o face cu numele marelui campion nu poate să aducă decât plusvaloare acelei autorități, instituții, persoane.
Dragi greceni, vă urez să dați cât mai mulți campioni aici, în localitatea dumneavoastră. Ivan Patzaichin ne privește de acolo de sus, a plecat dintre noi dar spiritul lui este printre noi. Așa că, de fiecare dată când venim să practicăm sportul în această sală și nu numai atunci, ar trebui să ne gândim la Ivan Patzaichin. Așa să ne ajute Dumnezeu, multă sănătate tuturor și pace!
a declarat ieri la inaugurare Mihai Huleni, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea.
Sala de Sport cu 102 locuri și dotări ultramoderne are parte și de o prezentare video pe pagina de socializare a Primăriei Greci, făcută chiar de către primarul din localitate, Nicolaie Mocanu:
Proiectul Sălii de Sport Ivan Patzaichin a fost inițiat de Primăria Comunei Greci și derulat prin Compania Națională de Investiții.

Lucrările au început în luna februarie a anului trecut și au fost finalizate recent, recepția având loc pe data de 1 martie 2022. Investiția are o valoare de aproximativ 6 milioane de lei.
Sursă info: comunicat Consiliul Județean Tulcea

Leave a Reply

Close Menu