Bode: În România nu există vreun pericol radioactiv! Nu a fost atacată direct centrala nucleară din Zaporijie!

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat astăzi că în România nu există vreun pericol sau o intensificare a nivelului radiaţiilor, după ce forţele ruse au tras asupra centralei nucleare din Zaporijie, din sud-estul Ucrainei, relatează Agerpres.

Nu a fost atacată centrala nucleară. A fost un atac în proximitatea centralei nucleare şi este foarte bine că nu am avut un astfel de atac direct asupra centralei nucleare. Aţi văzut comunicările instituţiilor responsabile, CNCAN (Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare), de exemplu.

Uitându-ne la comunicarea experţilor, vedem că în acest moment în România nu există niciun pericol şi nicio intensificare a nivelului radiaţiilor. Din acest punct de vedere, trebuie să le spunem românilor că nu există niciun pericol, însă toate instituţiile statului român trebuie să fie în alertă într-o astfel de situaţie.

Noi, pe zona noastră de responsabilitate, atunci când vom lua decizii, le vom prezenta public. Deocamdată, ne uităm la raportările pe care le avem şi nu avem semnalate pericole

a declarat ministrul de Interne, Lucian Bode, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat că CNCAN este “în permanentă legătură” cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică.

De asemenea, ori de câte ori sunt semnalate diverse situaţii în Ucraina, îi contactează pe experţii de acolo sau sunt contactaţi de ei. În cazul acesta, la care ne referim astăzi, toate confirmările arată că nu a existat o situaţie de risc în perimetrul centralei.

Măsurătorile privind nivelul de radiaţii, potrivit datelor furnizate de CNCAN, astăzi de dimineaţă, nu ridică creşteri ale valorilor peste nivelul de normalitate nici în zona centralei şi cu atât mai puţin în România. De altminteri, experţii CNCAN monitorizează permanent aceste valori şi comunică în mod constant situaţia lor

a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. Acesta a adăugat că autorităţile române iau măsurile necesare pentru a fi pregătite să intervină în orice situaţie.

Faptul că Ministerul Sănătăţii a anunțat public că este pregătit să gestioneze această situaţie confirmă faptul că Guvernul României tratează cu seriozitate sarcinile şi responsabilităţile pe care le are, de a proteja sănătatea şi siguranţa populaţiei.

Dar suntem într-o situaţie de retorică în spaţiul public practicată de Federaţia Rusă. Nu vorbim de o situaţie de risc iminent care să se producă şi să genereze astfel de implementări de măsuri în România

a explicat Cărbunaru.

Ministerul Sănătăţii a transmis, vineri, că iodura de potasiu nu trebuie utilizată în mod profilactic, întrucât poate provoca afecţiuni ale glandei tiroide!

❗❗ Iodura de Potasiu nu trebuie utilizată în mod profilactic, deoarece poate provoca afecțiuni ale glandei tiroide.
💊În caz de urgență determinată de un posibil incident nuclear, administrarea comprimatelor de Iodură de Potasiu se face doar în primele ore, iar Ministerul Sănătății organizează asigurarea stocurilor, conform recomandărilor Institutului Național de Sănătate Publică.
✅Producerea și stocarea acestui produs sunt asigurate de către SC Antibiotice SA și Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.
🏥În caz de nevoie, acest produs va fi distribuit în cel mai scurt timp populației de către autoritățile de sănătate publică din fiecare județ.

Precizarea Ministerului Sănătății vine după ce, în aceste zile și în special în această dimineață, farmaciile din țară au fost luate cu asalt de români ca să-și cumpere pastile cu iod, de teama unui accident nuclear la centrala nucleară din Zaporijie, despre care se spune că a fost atacată în cursul nopții trecute de trupele rusești. În plus, centrala nucleară de la Cernobîl a fost capturată de trupele rusești încă de joi, din prima zi a invaziei.

Agenția Internațională de Energie Atomică (IAEA) a anunțat vineri dimineața că infrastructura esențială a centralei nucleare de la Zaporojie nu a fost afectată de incendiul din cursul nopții și nu s-au înregistrat variații ale nivelului de radiații, un anunț asemănător fiind făcut de agenția ucraineană de reglementare în domeniul energetic.

Un comunicat a transmis astăzi și Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare din România:
Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public referitoare la incendiul produs în noaptea de joi spre vineri in zona centralei nucleare Zaporoje, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), aflată în permanentă legătură cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), precizează ca nivelurile radiațiilor sunt normale, iar pompierii ucraineni au reusit sa stinga incendiul.
CNCAN monitorizează în permanență evoluția situației, la nivel național masuratorile efectuate confirmand valori normale ale radiatiilor!

Leave a Reply

Close Menu