Azi e ultima zi de stare de alertă sanitară pe teritoriul României

Astăzi 8 martie 2022 este ultima zi de stare de alertă sanitară pe teritoriul României, după doi ani de luptă cu virusul COVID-19 și formele sale. Starea de alertă va fi ridicată din această noapte, după doi ani de restricţii.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, săptămâna trecută că după data de 8 martie nu va mai fi prelungită starea de alertă în contextul pandemic, dar vor fi menţinute o serie de măsuri de protecţie sanitară.

“Epidemia de COVID-19 se află pe o pantă accelerat descendentă la noi în ţară, iar valul 5 este aproape de a se încheia. Este momentul, deci, să luăm noi decizii legate de gestionarea acestei situaţii, decizii cu un impact major pentru viitor”, a declarat Iohannis, după ce a discutat cu premierul Nicolae Ciucă şi mai mulţi membri ai Guvernului.

Președintele a adăugat că “odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate și o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum. Măsurile complete vor fi anunțate și explicate pe larg, în perioada imediat următoare, de autoritățile abilitate.”

România s-a aflat în stare de alertă sanitară timp de aproape doi ani, din 15 mai 2020 şi până pe 8 martie 2022. Cinci valuri pandemice au fost pe teritoriul ţării în această perioadă, fapt care a impus măsuri de protecţie sanitară.

După doi ani, potrivit bilanțului furnizat luni de Grupul de Comunicare Strategică, pe teritoriul țării noastre au murit de COVID-19  63.993 de persoane. De asemenea, am avut un total de 2.771.449 de cazuri de infectare și 2.594.194 de pacienţi vindecaţi.

“Masca, în mod evident, nu se va mai utiliza în exterior, însă purtarea măştii rămâne obligatorie în spaţiile publice închise şi este recomandată în spaţiile deschise aglomerate”, a declarat săptămâna trecută ministrul Sănătății Alexandru Rafila.

O altă măsură de relaxare ar putea fi eliminarea prezentării certificatului COVID la intrarea în centrele comerciale, instituţiile publice, hoteluri şi restaurante.

“Sunt doar propuneri. (…) Este vorba despre accesul fără certificatul COVID în centrele comerciale, în instituţiile publice, hoteluri, pensiuni şi restaurante. De asemenea, creşterea limitei de la 30% la 50% din capacitatea maximă a spaţiului fără restricţii de interval orar (…) pentru competiţiile sportive, activităţile din cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole, concertele în aer liber, cursuri, conferinţe, workshopuri, săli de sport şi piscine. De asemenea, se permite organizarea evenimentelor private cu participarea maxim 200 de persoane”, a mai afirmat Rafila.

Potrivit acestuia, ar putea fi păstrate, însă, măsuri precum izolarea şi carantinarea persoanelor care sosesc din ţări cu risc epidemiologic ridicat, testarea săptămânală a personalului de îngrijire şi de asistenţă, a personalului de specialitate şi auxiliar care îşi desfăşoară activitatea în centrele de îngrijire a persoanelor vârstnice.

O altă măsură care s-ar menţine este cea privind dezinfecţia şi igiena în mijloacele de transport public.

“Încă noi ne menţinem poziţia că ar trebui, cel puţin o anumită perioadă, până vedem ce se întâmplă, (…) să rămână închise activităţile din baruri, cluburi şi discoteci, unde în mod evident interacţiunile sunt mai frecvente şi oamenii au alt tip de comportament în astfel de locuri”, a susţinut Alexandru Rafila.

De asemenea, el a subliniat că Ministerul Sănătăţii recomandă menţinerea regimului de telemuncă şi a programului de lucru decalat în instituţiile publice centrale şi locale.

Rămâne de văzut ce vor anunța autoritățile astăzi, Ministerul Sănătăţii urmând să gestioneze în continuare evoluţia epidemiei de COVID-19.

sursa: stiriletvr.ro

Leave a Reply

Close Menu