A început a 2a ediţie a concursului “Destinaţia anului 2022”

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) si Alianţa pentru Turism organizează cea de-a doua ediţii a competiţiei “Destinaţia anului 2022”, o importantă acţiune de promovare a turismului intern, care are drept scop popularizarea locurilor emblematice ale României în mediul online, relatează Agerpres

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, ne invită cu această ocazie să nominalizam, în această primă etapă a competiţiei, oraşele şi localităţile turistice pe care le iubim şi pe care vrem să le vedem incluse în topul destinaţiilor cele mai atractive din ţara noastră, după cum scrie în comunicatul MAT.

Preferinţele pot fi exprimate până pe data de 10 aprilie, atunci când se va stabili podiumul pe categorii şi regiuni istorice.
Potrivit regulamentului, publicul poate nominaliza destinaţii participante din 3 regiuni istorice şi 2 categorii: CITY BREAK şi LOCALITATI TURISTICE.

Criterii de eligibilitate:
(a) Minimum 100 de nominălizari,
(b) Reprezentare profesionistă cu completarea formularului de înscriere
(c) Cofinanţare si participarea activă la realizarea materialelor de promovare.

Până în acest moment, au fost înregistrate mii de nominalizări pe www.destinatiaanului.ro.

La categoria “City Break”, pe lângă finalistele ediţiei de anul trecut : Oradea, Iaşi sau Brăila, mulţi români recomandă şi municipiul Tulcea.
Iar la categoria “Localităţi turistice” apare şi Sfântu Gheorghe (Delta Dunării), unul dintre numele noi la nominalizari ce au strâns, până acum, cele mai multe recomandări.

Cele 6 destinaţii cu cele mai mari scoruri vor beneficia ulterior de promovare naţională intensă în lunile mai-august atât pe social media, cât şi prin emisiuni “Destinaţia Anului” difuzate pe TV.


PRINTRE CELE 6 DESTINAȚII FINALISTE ALE ANULUI 2021 S-A AFLAT SI DELTA DUNARII.

(sursa info si foto : agerpres.ro| destinatiaanului.ro.)

Leave a Reply

Close Menu