40 de tulceni cu proprietăți insalubre, somați până acum de Primărie să-și curețe terenurile
În municipiul Tulcea continuă igienizarea terenurilor neîngrijite. Până acum, 40 de proprietari tulceni au fost obligați să își curețe proprietăține neîngrijite. Unii s-au conformat, alții au refuzat, alții sunt de negăsit. Ieri a fost semnată o nouă dispoziție prin care se aprobă curățarea și igienizarea unui teren în numele și pe cheltuiala proprietarului, anunță primarul Ștefan Ilie, care adaugă:
Stiu că sunt foarte mulți care s-au unit, într-o horă transpartinică și pun piedici și manipulează în propriul lor interes.
Procedura nu s-a mai aplicat vreodată în Tulcea. Provoacă supărări, ca multe alte măsuri pe care le luăm și care declanșează campanii bine plătite pentru denigrare.
Despre ei, acei ,,oligarhi” locali, voi vorbi pe larg într-o conferință de presă, deoarece eu cred în valorile care ne pot duce spre dezvoltare: munca dedicată și transparența, bunul simț și onestitatea și mai cred că hoția, corupția și șantajul încă sunt pedepsite de un stat de drept.
Masurile sunt necesare dacă ne dorim un oraș curat și care să se dezvolte armonios.
Aceasta este lista și harta cu terenurile aflate în procedură de igienizare, terenuri în mare parte private, care provoacă disconfort și sunt focare de infecții.
Lista se actualizează continuu prin sesizările dumneavoastră și controlul nostru pe teren.
– Str. Frumoasă – imobil abandonat
– Str. Frumoasă – fațadă gard scorojită – parcare privată
– Str. Tudor Vladimirescu – gard imobil deteriorat în pericol de cădere peste trecători
– Str. Victoriei nr. 42 – chioșc dezafectat, cu geamuri sparte
– Str. Portului – faleza Dunării – clădire în constrtucție fără paravane de protecție
– Str. 7 Noiembrie intersecție cu Str. Progresului – clădire privată – fațadă deteriorată și teren îmburuienat
– Str. Progresului – teren privat neâmprejmuit
– Str. Alexandru Ciucurencu nr. 1 lângă Direcția Județeană pentru Sport și Tineret – teren împrejmuit insalubru
– Str. Concordiei lângă sediul PNL – clădire cu geamuri sparte și fațadă deteriorată
– Str. Victoriei lângă Camere de Comerț și Industre – teren insalubru
– Str. Victoriei nr. 15-17 – teren neâmprejmuit.
– Str. Babadag – platou releu – terenuri private cu deșeuri abandonate SC Seratos
– DJ 222C la marginea pădurii Bididia – deșeuri abandonate
– Str. Cocoș zona rezidențială cu blocuri în construție – deșeuri abandonate
– Str. Barajului după sens giratoriu Kauflant – terenuri private insalubre.
– Str. Prislav- trenuri private îmburuienate;
– Str. Prislav – la temelia gardului societății ITALFIN SRL există iarbă foarte înaltă;
– Str. Digului – terenuri private, cu deșeuri din construcții și clădiri abandonate;
– Aleea Serelor – terenuri private, cu deșeuri din construcții;
– Str. Combustibilului – terenuri private, cu deșeuri din construcții;
– Intrarea Livezilor II – terenuri private, cu deșeuri din construcții;
– Str. Livezilor – terenuri private, cu deșeuri din construcții;
– Segmentul de drum din str. Livezilor intersecție cu str. Forestierului – terenuri private, cu deșeuri din construcții;
– Parcarea de la SC LIDAS SRL cartier vest – amplasament cu gropi.
Novic Traian – Str. Gavrilov Corneliu nr. 145
SC AgrobazSRL – Clădire în construcție langă Ciocolaterie str. Babadag, sediu social Cataloi, com. Frecăței, str. Gării nr. 7
Str. Plugarilor – teren privat cu deșeuri abandonate
Str. Trandafirilor nr. 56 – teren cu deșeuri abandonate
Str. Mahmudiei nr. 124 – imobil și deșeuri abandonate
Str. Gloriei nr. 39 – teren cu deșeuri abandonate
– Str. Prelungirea Taberei stânga/dreapta în partea laterală a SC Alum SA. – terenuri private, cu deșeuri abandonate;
– Str. Alunișului nr. 2A – SC Odeon SRL teren privat împrejmuit, cu deșeuri abandonate;
– Str. Păcii nr. 62 – teren insalubru
– Str. Eternității nr. 42- teren insalubru
– Str. Babadag – SC Favorita SRL – teren insalubru
– Str. Rosmarin FN (PT26) – teren insalubru
– Str. Horia nr. 3 – teren insalubru
– Str. Prislav – SC Campofrio SRL – teren insalubru
– Str. Victoriei nr. 16, bl. 9 – arbori uscați.
– Str. Isaccei nr. 40 – toaletare arbori
a declarat primarul Ștefan Ilie pe pagina sa de socializare. Conform legii, terenurile și construcțiile neutilizate trebuie să fie igienizate de către proprietari sau deținători, entități publice și private.
Procedura operațională privind executarea acțiunilor de curățare și igienizare în numele și pe cheltuiala proprietarilor/deținătorilor legali ai imobilelor/terenurilor:
– Notă de constatare întocmită de Poliția Locală a Municipiului Tulcea în urma autosesizării sau a sesizărilor venite din partea cetățenilor
– Identificarea proprietarului/ deținătorului legal.
– Notificare – înaintată proprietarului, care stabilește un termen de 30 de zile pentru a proceda la igienizarea spațiului respectiv. La expirarea termenului, Poliția Locală va verifca situația din teren.
– Sancțiune contravențională a proprietarului/deținătorului în cazul în care nu au fost efectuate lucrările de curățare și igienizare în termenul de 30 de zile.
– Dispoziție emisă de primar – prin care se aprobă executarea de către autoritățile publice locale a acțiunilor de curățare și igienizare în numele și pe cheltuiala proprietarului/deținătorului notificat.
Contravaloarea serviciilor va trebui achitată în termen de 10 zile de la primirea notificării de plată, în caz contrar recuperarea cheltuielilor se va face pe cale de instanță judecătorească, prin punerea în executare silită la Serviciul Taxe și Impozite.
precizează Primăria Tulcea pe site-ul său. Tulcenii pot semnala existența unor terenuri neîngrijite de pe raza municipiului pe aplicația Tulcea City Report.

Leave a Reply

Close Menu