Jumătate dintre români sunt în sărăcie energetică, iar facturile continuă să crească!

Criza facturilor a adus 10 milioane de români în sărăcie energetică, iar măsurile propuse de la 1 aprilie 2022 vor aduce facturi şi mai mari, avertizează Asociaţia Energia Inteligentă într-un comunicat de presă, relatează Agerpres.

Conform datelor asociației, preţul la consumatorul final, în ianuarie 2022 a crescut la gaze naturale faţă de preţul mediu din anul 2018 cu 93%, iar la energie electrică cu 37%!

Totodată, potrivit INS, rata anuală a inflaţiei a urcat la 8,4% în luna ianuarie 2022, faţă de ianuarie 2021, iar gazele naturale s-au scumpit cu 60,9%.

Ar putea fi o imagine cu text care spune „ASOCIAȚIA ENERGIA INTELIGENTĂ”

Conform analizelor Asociaţiei Energia Inteligentă , apreciem că nivelul de sărăcie energetică în România a ajuns la un nivel de circa 42% din gospodăriile din România (respectiv circa 10,1 milioane de români), în condiţiile în care numărul consumatorilor declaraţi vulnerabili apreciem că sunt de doar 6% din gospodării (respectiv 1,5 milioane de români). În următoarele luni, la aproape toţi consumatorii casnici le expiră contractele de gaze, iar noile contracte se vor încheia la preţuri peste preţul gazelor din acest moment.

Astfel, în primăvară, nu doar că nu vom avea preţuri medii mai mici la gaze decât perioada similară a anului 2021, dar vom avea creşteri importante de preţ!

avertizează specialiştii asociaţiei.

Potrivit acestora, răspunsul autorităţilor la această situaţie critică este aplicarea unor “măsuri de ajutorare”, care în mod surprinzător vor creşte preţul mediu al gazelor din facturile românilor!

Astfel, românii de la 1 aprilie 2022 urmează să achite preţuri medii mai mari la gaze faţă de anul 2020, după cum urmează: 30% din consumatorii casnici (ponderea din populaţie care consumă sub 1.200 mc/an) vor achita un preţ plafonat de 0,31 lei/kWh, adică vor plăti un preţ cu 130% mai mare decât preţul mediu achitat de populaţie în 2020 şi cu 63% mai mare decât preţul mediu din 2021.

Totodată, 70% din consumatorii casnici (ponderea din populaţie care consumă mai mult de 1.200 mc/an), vor achita un preţ cu 5% marjă de profit, 0,465 lei/kWh (preţul cel mai mic din comparatorul ANRE peste 0,31 lei/kWh), adică vor achita un preţ cu 247% mai mare decât preţul mediu achitat de populaţie în 2020 şi cu 144% mai mari decât preţul mediu din 2021.

Instituţiile (primării, spitale, şcoli etc) şi IMM-urile vor achita un preţ plafonat de 0,37 lei/kWh, adică vor achita un preţ cu 200% mai mare decât preţul mediu achitat de noncasnici în 2020 şi cu 12% mai mic decât preţul mediu din 2021.

“Aceste” măsuri propuse de autorităţi” vor accentua sărăcia în România”, au conchis autorii studiului.

(Sursă info: agerpres.ro, asociatiaenergiainteligenta.ro, Ilustrație: impact.ro)

 

Leave a Reply

Close Menu