Activități de asistență umanitară, pentru copiii refugiați din Ucraina, în biblioteca centrală din Tulcea și în muzee
Consiliul Județean Tulcea, prin intermediul instituțiilor subordonate, organizează o serie de activități pentru copiii ucraineni care, în aceste momente deosebit de dificile pentru țara lor, ajung în județul Tulcea.
Astfel, Biblioteca Județeană „Panait Cerna“ organizează, la Mediatecă, Centrul pentru Copii și Tineret și Ludotecă, ateliere de quilling, colorat, pictură, IT (utilizarea imprimantei 3D). Primul grup de copii ucraineni a ajuns chiar în această dimineață la Biblioteca Județeană, pentru a participa la activitățile propuse. De asemenea, aceștia sunt invitați să viziteze și muzeele tulcene, în special Centrul Eco-Turistic „Delta Dunării“, în grupuri de maxim 20 de persoane (copiii vor fi însoțiți de cel puțin un adult).
👨‍👩‍👦Copii din Ucraina la Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea
🇷🇴Un grup de 15 copii ucraineni au ajuns astăzi, în jurul orei 10.00, la Biblioteca Județeană „Panait Cerna“, acolo unde participă la o serie de activități organizate la Mediatecă, Centrul pentru Copii și Tineret și Ludotecă.
🖌📐📖Aici vor fi organizate ateliere de quilling, colorat, pictură, IT (utilizarea imprimantei 3D).
În total, la Biblioteca Județeană pot fi organizate activități pentru 50 de copii, iar dacă numărul celor care doresc să participe la aceste ateliere este mai mare, vor fi organizate grupe de lucru în interval orare diferite (spre exemplu, prima grupă de la 10.00 la 12.00, la doua de la 13.00 la 15.00).
🏦De asemenea, aceștia sunt invitați să viziteze și muzeele tulcene, în special Centrul Eco-Turistic „Delta Dunării“, în grupuri de maxim 20 de persoane (copiii vor fi însoțiți de cel puțin un adult).
🤝În semn de solidaritate, deja s-au primit ajutoare în bani, iar doritorii, profesori, elevi, părinți pot sprijini autoritățile locale pentru acordarea de sprijin financiar și material.
În zilele următoare, vor fi organizate activități și la Centrul Cultural „Jean Bart“, dar și la un loc de joacă de pe raza municipiului Tulcea.
Sursă: Consiliul Județean Tulcea

Leave a Reply

Close Menu