Val de aer neobişnuit de cald, înainte de Bobotează

Vreme neobişnuită pentru luna ianuarie anunţă meteorologii până la mijlocul săptămânii. Maximele vor atinge 16 grade în toiul iernii, iar precipitaţii se vor semnala în jumătata nordică a ţării.

Luni, 3 ianuarie, vremea se va încălzi în toate regiunile, dar mai semnificativ în cele sudice şi estice, astfel că valorile termice se vor situa cu mult peste mediile multianuale caracteristice începutului de ianuarie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 8 şi 16 grade, iar cele minime între 1 şi 7 grade Celsius, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
În vestul, centrul şi nord-vestul ţării, cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua, iar în rest înnorările vor fi temporare, iar ploile vor fi posibile doar izolat. La munte, la altitudini mari, vor fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a ţării, iar la munte, cu precădere în zona înaltă va sufla tare, cu peste 80-100 km/h. Îndeosebi în prima parte a zilei, local în zonele joase din sud şi sud-est şi izolat în rest se va semnala ceaţă.

În Bucureşti va fi tot cald. Temperatura maximă va fi de 11-12 grade Celsius, iar cea minimă de 3-5 grade Celsius.

Marţi, 4 ianuarie, avem parte tot de temperaturi neobişnuite. Conform meteorologilor, vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, cu temperaturi maxime cuprinse între 5 şi 15 grade Celsius şi minime, în general, între -1 şi 7 grade Celsius. Cerul va fi variabil în sud-vestul şi sudul ţării, iar în rest va prezenta înnorări, dar numai trecãtor şi pe arii restrânse se vor semnala ploi slabe.

În zona montană înaltă, îndeosebi la începutul intervalului vor fi precipitaţii mixte. Vântul va continua să prezinte intensificări la munte, rafale mai mari urmând a se înregistra în zona înaltă, iar local şi la intensitate mult mai redusă şi în regiunile vestice, estice şi sud-estice. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, izolat va mai fi ceaţă.
De pe 7 ianuarie se răceşte
Şi miercuri, ANM anunţă temperaturi maxime cuprinse între 8 şi 16 grade Celsius şi minime, în general, între 0 şi 6 grade Celsius. În vestul, nordul şi parţial în centrul ţării, vor fi înnorări şi ploi pe arii relativ extinse. La munte, ziua vor fi ploi locale, iar noaptea îndeosebi în masivele din nordul teritoriului, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.
În regiunile sudice şi sud-estice, cerul va fi variabil ziua, apoi va prezenta unele înnorări, dar numai izolat se vor semnala ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări îndeosebi în prima parte a intervalului la munte.
În zonele joase de relief, dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă. În Bucureşti, vremea va fi în continuare deosebit de caldă pentru această dată, cu o temperatură maximă de 14-16 grade Celsius şi o minimă de 1-3 grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârşitul intervalului, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat.
De pe 7 ianuarie, vremea va intra într-un proces de răcire, însă în cea mai mare parte a ţării valorile termice vor fi în continuare mai ridicate decât în mod obişnuit în această perioadă. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în toate regiunile, la începutul intervalului.
DOBROGEA
Cu variații în general ușoare de la o zi la alta, în perioada 27 decembrie 03 ianuarie, temperaturile maxime vor avea o tendință de creștere de la 5…6 grade, în medie, în primele zile spre valori în jurul a 8 grade în 03 ianuarie. Ulterior datei de 03 ianuarie vremea se va răci, astfel că temperaturile maxime vor coborî spre 4 grade în perioada 07 09 ianuarie.

Temperaturile minime vor crește de la medii în jurul a 0 grade în primele zile ale intervalului până spre medii de 2...3 grade în perioada 01 06 ianuarie, apoi vor scădea treptat până spre 2 grade, până la sfârșitul celei dea doua săptămâni de prognoză.
(Sursă info: adevarul.ro, meteoromania.ro)

Leave a Reply

Close Menu