Președintele a promulgat legea prin care polițiștii pot închide temporar firmele care încalcă repetitiv restricțiile anti-Covid

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi legea care prevede aplicarea sancţiunii complementare de închidere temporară a sediului principal al operatorilor economici care, în mod repetat, nu respectă măsurile de prevenire şi combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2, relatează Agerpres.

Actul normativ, iniţiat de Guvern, modifică şi completează Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

“În cazul repetării la acelaşi sediu principal sau secundar, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă a contravenţiei de către conducătorul unui operator economic, pe lângă sancţiunea contravenţională principală, agentul constatator dispune şi sancţiunea contravenţională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 15 zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfăşoară activitatea fără respectarea condiţiilor stabilite”, prevede legea.

Aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare se materializează prin afişarea de către agentul constatator, în locuri vizibile din interiorul sediului închis temporar, a următorului mesaj: “Acest spaţiu este închis temporar, până la data … inclusiv, din cauza nerespectării măsurilor dispuse pentru diminuarea efectelor pandemiei de COVID-19”.

În cazul în care operatorul economic nu respectă nici sancţiunea contravenţională complementară, orice persoană care are calitatea de agent constatator al contravenţiei aplică, pentru durata rămasă, sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.

În cazul în care constată săvârşirea contravenţiei de nerespectare a sancţiunii de suspendare temporară a activităţii acestor instituţii sau operatori economici, pe lângă sancţiunea contravenţională principală, agentul constatator dispune şi sancţiunea contravenţională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 30 de zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfăşoară activitatea suspendată temporar.

Aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare se materializează prin aplicarea de sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.

Sancţiunile sunt aplicate de agenţii şi ofiţerii de poliţie, subofiţerii şi ofiţerii de jandarmi, poliţiştii locali.

Prin derogare de la dispoziţiile art. 32 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată prin Legea 180/2002, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii nu suspendă executarea sancţiunilor contravenţionale complementare aplicate, mai prevede actul normativ.

Legea intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial. Legea promulgată astăzi de președinte a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, pe 16 noiembrie, după ce a trecut tacit de Senat.

(Sursă info: agerpres.ro, biziday.ro, foto arhiva)

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?cam=2&idp=19382

Leave a Reply

Close Menu