De mâine, cei interesați se pot înscrie în programul prin care pot obține bani de la stat pentru instalarea de panouri fotovoltaice

 

Toate persoanele fizice interesate să obțină finanțări pentru instalarea de panouri fotovoltaice se pot înscrie în Programul Casa Verde Fotovoltaice, începând de mâine, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, apărut recent. Astfel, viitorii beneficiari se pot adresa instalatorilor validați în vederea înscrierii în program. Programul vizează finanțarea instalării de panouri fotovoltaice cu bani de la stat, în scopul creșterii eficienței energetice, îmbunătățirii calității aerului și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.

 

Potrivit comunicatului de presă emis vineri de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, înscrierea solicitantului persoană fizică se va face la unul dintre instalatorii validați, adică cei care au încheiat un contract de participare în program cu Administrația Fondului pentru Mediu. Lista instalatorilor validați în cadrul programului poate fi consultată pe site-ul instituției.

Beneficiarii vor primi o finanțare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 de lei, iar diferența cheltuielilor va fi suportată de beneficiarul final, din surse financiare proprii.

Cheltuielile eligibile în cadrul programului și pe care beneficiarii le pot face doar după ce contractul de finanțare nerambursabilă a fost semnat sunt:

  • cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp, având ca principale părţi componente: panouri fotovoltaice; invertor/invertoare; structura de susținere a sistemului; tablou electric curent continuu/curent alternativ;
  • cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice;
  • TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

Suma totală alocată Programului Casa Verde Fotovoltaice se ridică la aproximativ 260 milioane de lei, iar încheierea programului se va face după solicitarea a 150% din bugetul alocat fiecărei regiuni.

Implementarea proiectului se realizează în termen de 12 luni de la data semnării contractului de finanțare, termen în care trebuie realizată instalația și încheiate formalitățile privind recepția sistemului de panouri fotovoltaice și obținerea certificatului de racordare.

Recent, o serie de schimbări au apărut în cadrul programului, în ceea ce privește simplificarea regulilor pentru accesarea finanțării. Printre acestea amintim:

  • clarificarea acceptării actelor prin care se dovedește lipsa datoriilor atât la stat, cât și la bugetul local, ce au fost obținute online;
  • relaxarea caracteristicilor tehnice ale sistemelor fotovoltaice;
  • eliminarea obligativității de a obține avizul tehnic de racordare.

sursa:avocatnet.ro

Leave a Reply

Close Menu