Percheziții de amploare în Tulcea! Este vizat un grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism și lipsire de libertate!

La acest moment, în cadrul unei ample operațiuni, procurorii DIICOT și Poliția Română, cu sprijinul Jandarmeriei Române, efectuează 47 de acțiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate, specializate în trafic de persoane și de minori, exploatarea persoanelor vulnerabile, trafic de migranți, criminalitate informatică, trafic de droguri și infracțiuni împotriva patrimoniului cu consecințe deosebit de grave, transmite DIICOT într-un comunicat de presă.

Cele 47 de acțiuni au loc în 12 orașe din țară! 7 dintre percheziții au loc în Tulcea:

La data de 24.11.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Biroul Teritorial Tulcea împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Tulcea efectuează un număr de 7 percheziții domiciliare, întro cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism și lipsire de libertate în mod ilegal.

În cauză sa reținut faptul că, în perioada 2016 2021, prin inducere în eroare și abuz de autoritate, suspecții au recrutat mai multe persoane vătămate de sex feminin pe care leau transportat pe teritoriul Germaniei, unde leau determinat la practicarea prostituției, sumele de bani obținute fiind folosite în totalitate de către aceștia.

La sediul DIICOT Biroul Teritorial Tulcea, vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 4 persoane din Tulcea!

Acțiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor din cadrul SAS Tulcea, al jandarmilor din cadrul IJJ Tulcea și al polițiștilor de frontieră din cadrul SPTF Tulcea.

Comunicat DIICOT:

În cadrul acțiunii de azi pentru combaterea grupărilor de criminalitate organizată, unul dintre obiectivele principale este combaterea fenomenului de trafic de persoane și de minori și exploatare a persoanelor vulnerabile. În acest scop, procurorii D.I.I.C.O.T. împreună cu Poliția Română, cu sprijinul Jandarmeriei Române, efectuează 9 acțiuni operative.

În cadrul acestora, procurorii D.I.I.C.O.T. și ofițerii de poliție judiciară efectuează un număr de 87 de percheziții domiciliare și pun în executare 126 de mandate de aducere.

Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor, indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal și, nu în ultimul rând, identificarea și protejarea victimelor unor astfel de infracțiuni.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.
În cadrul audierilor, persoanele vătămate au beneficiat consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală.

Acțiunea face parte dintr-o serie de inițiative similare, desfășurate la nivelul DIICOT, începând cu anul 2018.
În cadrul operațiunii coordonate, realizate la nivel național, procurorii DIICOT împreună cu polițiștii vor pune în executare un număr de 457 de mandate de percheziție domiciliară și 367 de mandate de aducere.

Acțiunea relevă preocuparea structurii specializate de a investiga în mod constant infracțiunile de trafic de persoane și de minori, precum și orice forme de exploatare a persoanelor vulnerabile, parte a eforturilor autorităților române de aplicare a legii, de a combate în mod eficient acest fenomen infracțional.

Totodată, sunt vizate și grupuri infracționale implicate în săvârșirea altor fapte aflate în competența de investigare a DIICOT care au activat pe teritoriul național sau cu componentă transfrontalieră.

Perchezițiile au scopul de a obține probe despre activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată, pentru tragerea lor la răspundere penală, precum și identificarea bunurilor susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor. Acțiunile urmăresc, în final, crearea unui climat optim de siguranță al cetățenilor și nu în ultimul rând protecția victimelor infracțiunilor.

În cursul acestei zile, în funcție de evoluția anchetelor, în fiecare caz în parte, DIICOT și Poliția Română vor oferi informațiile ce pot fi făcute publice.

Leave a Reply

Close Menu