Mii de pelerini merg pe jos, până la Peștera Sfântului Andrei

Mii de pelerini sunt acum în localitatea constănțeană Ion Corvin, unde se află Peștera Sfântului Andrei. La slujbă pot participa credincioși atât din Constanța, cât și din alte județe din țară, relatează Digi24.

De la Ion Corvin până la peșteră sunt aproximativ 5 kilometri, distanță pe care pelerinii trebuie să o parcurgă pe jos. Asta, în ciuda vremii nefavorabile, în zonă sunt 4 grade Celsius și plouă neîncetat de ore în șir, ba chiar cad și fulgi de zăpadă.

Unii oameni au venit cu mașinile personale, iar alții cu autocarele, dar vehiculele trebuie lăsate la intrarea în localitate. Pentru că nu au unde parca, oamenii au lăsat autovehiculele pe marginea drumului, formându-se un șung șir, astfel încât traficul este blocat total.

La intrarea în localitatea Ion Corvin, sunt și 30 de polițiști și 200 de jandarmi care fac controlul pelerinilor.

Autoritățile au anunțat în urmă cu câteva zile care sunt regulile pentru pelerinajul din acest an.

Au fost stabilite trasee de deplasare la peșteră.

Purtarea măştii este obligatorie pe tot parcursul pelerinajului, personalul de cult se va asigura că este păstrată o distanţă de cel puţin 2 metri între participanţi şi va realiza un triaj observaţional. Totodată, aceştia vor trebui să dezinfecteze periodic toate obiectele şi suprafeţele frecvent atinse.

Participanţii pot proveni şi din afara localităţii în care are loc pelerinajul, dar nu pot ajunge acolo folosind transporturi organizate sau curse ocazionale.

(Sursă info și foto: digi24.ro, Facebook Gabriela Sandu, ziuadeconstanta.ro)

Leave a Reply

Close Menu