Consiliul Județean Tulcea așteaptă ordinul Companiei Naționale de Investiții de începere a lucrărilor la noua Sală Polivalentă
Sala Polivalentă din municipiul Tulcea a fost complet demolată, amplasamentul urmând a fi predat săptămâna viitoare către Compania Națională de Investiții (CNI), anunță Consiliul Județean Tulcea.
Potrivit celor declarate de președintele Consiliului Județean, Horia Teodorescu, CNI va da ordinul de începere a lucrărilor constructorului care a câștigat licitația, procedura fiind organizată de instituția în discuție, subordonată a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Președintele Consiliului Județean a declarat că, având vedere apropierea iernii, va încerca să poarte discuții cu forurile decidente, astfel încât lucrările aferente noului obiectiv să fie demarate în forță.
📌 Noua sală polivalentă din Municipiul Tulcea va avea o capacitate de 4.438 de locuri, un teren principal de competiții, înconjurat de tribune pentru spectatori și un teren de antrenament, situat în subsolul clădirii, sub amprenta terenului principal.
📌 Suprafața de joc oficială va putea găzdui competiții la nivel local, național și internațional pentru multiple sporturi precum: handbal, baschet, box, tenis, gimnastică, arte marțiale, tenis, tenis de masă.
📌 Motivația acestei lucrări o constituie încurajarea desfășurării competițiilor sportive în condiții de siguranță conform standardelor pentru utilizare multifuncţională și dezvoltarea sportului în județul nostru, prin organizarea de competiţii sportive sau manifestări cultural-artistice.
📌 Durata de proiectare și execuție a lucrărilor este de 26 luni.
(Sursă info și foto: comunicat Consiliul Județean Tulcea)

Leave a Reply

Close Menu