Cele mai noi informații despre noua tulpină Covid Omicron

Organizația Mondială a Sănătății afirmă că cel mai probabil, tulpina Covid Omicron se va răspândi în toată lumea. În doar câteva zile de la anunțarea publică a prezenței acestei noi variante a virusului, sunt detectate cazuri în tot mai multe țări, în ciuda faptului că Guvernele au decis să restricționeze călătoriile internaționale, relatează hotnews.ro.

Potrivit unui document tehnic transmis de Organizația Mondială a Sănătății, noua variantă Omicron Covid prezintă “un risc global foarte ridicat”, în special în ceea ce privește răspândirea la nivel mondial. Și epidemiologul-șef al SUA, Anthony Fauci, a afirmat că cel mai probabil, Omicron se va răspândi în toată lumea, relatează biziday.ro. OMS precizează că există “numeroase incertitudini” cu privire la transmisibilitate și la rezistența tulpinii în fața vaccinurilor.

“Omicron are un număr fără precedent de mutații ale proteinei spike, astfel că ridică îngrijorări cu privire la potențialul impact pe care-l va avea asupra traiectoriei pandemiei. Riscul global global legat de noua variantă este evaluat ca fiind foarte mare. În funcţie de aceste caracteristici, am putea avea vârfuri epidemice viitoare cu potenţiale consecințe severe în funcţie de diferiţi factori, mai ales în funcție de locurile unde s-ar produce“, afirmă OMS.

Până în prezent, nu au fost raportate decese legate de Omicron, deși au fost necesare cercetări suplimentare pentru a evalua potențialul tulpinii de a scăpa de protecția oferită de vaccinuri și infecții anterioare, a mai adăugat Organizația.

Tot mai multe țări raportează infecții cu noua tulpină. Primul caz din Europa a fost identificat în Belgia, vineri. Ulterior, și Germania, Olanda, Danemarca, Italia au raportat astfel de cazuri. În afara Europei, au fost identificate cazuri în Canada, Israel, Australia. În această dimineață, Portugalia a anunțat primele 13 cazuri: “Testele preliminare efectuate sugerează că toate cele 13 cazuri asociate cu jucătorii de la Belenenses SAD sunt legate de varianta de îngrijorare Omicron”, afirma autoritățile sanitare portugheze. Unul dintre jucători a fost recent în Africa de Sud. Echipa respectivă evoluează în prima ligă portugheză.

De asemenea, primele șase cazuri au fost înregistrate și în Scoția, tot luni, în Glasgow și Lanarkshire. Până în această dimineață, erau raportate doar trei cazuri în Marea Britanie, în Anglia.

Prima imagine a Covid Omicron arată numărul mult mai mare de mutaţii comparativ cu Delta. Aceasta a fost realizată și publicată de prestigiosul spital Bambino Gesu din Roma, relatează spotmedia.ro. ”Aceasta nu înseamnă automat că aceste variaţii sunt mai periculoase, ci pur şi simplu că virusul s-a adaptat din nou speciei umane generând o altă variantă”, aşadar ”alte studii ne vor spune dacă această adaptare este neutră, mai puţin periculoasă ori mai periculoasă”, precizează cercetătorii italieni.

Răspândirea B.1.1.529, o tulpină cu peste 30 de mutații în partea de virus vizată de actualele vaccinuri, este, probabil, mult mai mare decât cea descoperită prin teste.

Cele mai noi informații despre Omicron de azi:

11.27 Vaccinurile actuale sunt probabil eficiente contra bolii severe provocate de Omicron, a spus un expert sud-african în boli infecțioase. Profesorul Salim Abdool Karim a adăugat că este prea devreme să se spună dacă Omicron provoacă simptome clinice mai severe decât tulpinile anterioare.

11.08 Portugalia a confirmat 13 cazuri cu Omicron, Scoția 6 și Canada 2

09.48 OMS: “OMS: Omicron are un număr fără precedent de mutații la proteina spike, unele fiind îngrijorătoare din cauza potențialului impact asupra traiectoriei pandemiei”.

09.47 Japonia ia exemplul Israelului și își închide granițele pentru străini

09.27 Avionul care îi va aduce pe românii blocați în Africa de Sud a decolat duminică noapte și ajunge marți la București

07.18 Moderna: Omicron ar putea evita protecția vaccinurilor actuale. Dacă va fi nevoie de un vaccin complet nou, va fi gata la începutul lui 2022. Moderna a chemat de acasă sute de cercetători de Ziua Recunoștinței pentru a studia varianta Omicron. În timp ce BioNTech afirmă că are nevoie de două săptămâni pentru a verifica dacă vaccinul (Pfizer) este sau nu eficient împotriva variantei Omicron, Moderna precizează că testează deja trei variante de rapel împotriva noii tulpini.

Într-un comunicat de presă publicat în week-end, OMS informa că primul caz de infectare cu Omicron a fost identificat pe 9 noiembrie, iar două zile mai târziu a apărut în Africa de Sud. Tulpina cu 32 de mutații a fost denumită oficial Omicron (după a XV-a literă din alfabetul grecesc). Grupul de experți ai OMS susține că un număr mare din totalul celor 32 de mutații sunt ele însele îngrijorătoare pentru cercetători.

Directorul Centrului de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din România, Adriana Pistol, a declarat, sâmbătă, că țara noastră are o capacitate suficientă de a realiza secvenţieri pentru depistarea tulpinii sud-africane. În spitalele COVID din România urmează să se recolteze probe pentru depistarea acestei noi variante a coronavirusului:

“În prezent, în România există şapte laboratoare care efectuează secvenţieri. Capacitatea acestor laboratoare este diferită. Sunt laboratoare care pot face până la 800-1.000 de probe pe zi. Sunt laboratoare care pot face un număr mai mic de probe, undeva la 200-300. Important este să avem probele recoltate, motiv pentru care noi am încercat prin intermediul direcţiilor de sănătate publică să alertăm toate spitalele COVID care au fost foarte clar invitate şi cu o recomandare foarte fermă să recolteze probe pentru PCR de la cazurile severe, în primul rând, pentru că ne-am dori să ştim dacă această tulpină este cumva mai severă şi să se obişnuiască ca la toate cazurile pe care le internează să întrebe persoana respectivă dacă a avut călătorie undeva într-o ţară africană sau a venit în contact cu o persoană care a călătorit de curând în acea zonă, acestea fiind primele indicii epidemiologice de legătură cu zona. Dacă vom avea probe din unităţile sanitare cred că la acest moment capacitatea este suficientă”, a declarat Adriana Pistol, la Palatul Victoria, relatează digi24.ro.

Persoanele din Africa de Sud care au contractat tulpina Omicron a coronavirusului nu au dezvoltat forme grave ale bolii, a declarat șefa Asociaţiei Medicale din Africa de Sud (SAMA), medicul Angelique Coetzee. Ea a precizat însă că boala vine cu simptome neobișnuite, care se manifestă mai ales la persoane tinere, mai relatează digi24.ro. „Cei mai mulţi pacienţi se plâng de dureri în corp şi de oboseală, oboseală extremă şi acest lucru se întâmplă la persoane tinere, nu la persoanele în vârstă”, a spus dr. Coetzee, potrivit agenției de presă germană DPA, preluată de Agerpres, mai relatează Digi24.

(Sursă info și foto: hotnews.ro, biziday.ro, spotmedia.ro, digi24.ro, romanialibera.ro)

Leave a Reply

Close Menu