Baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu, prădată de hoți! Au furat o cantitate uriașă de motorină!

DIICOT anunță că a destructurat un grup infracțional care în ultimii patru ani a furat carburanți (în special motorină) în valoare de două milioane de dolari, de la baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu, relatează biziday.ro.

Procurorii DIICOT care au deschis o anchetă la plângerea guvernului federal al SUA. Miercuri dimineață, suspecții au fost ridicați în timpul perchezițiilor de amploare desfășurate, relatează și Digi24.

Potrivit comunicatului, procurorii DIICOT efectuează șase percheziții domiciliare, în legătură cu destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de furt calificat.

Concret, începând cu anul 2017 și până în prezent, mai multe persoane au furat combustibili lichizi, în special motorină (aparținând guvernului SUA), din baza militară de la Mihail Kogălniceanu, precum și din zonele dedicate efectuării unor exerciții tactice militare situate pe raza județului Constanța.

DIICOT precizează că membrii grupării erau bine organizați, cu roluri bine determinate, și au reușit inclusiv să sustragă cantități de motorină din generatoarele care deservesc anumite zone din cadrul unității militare din baza militară americană.

Leave a Reply

Close Menu