Studiu: La fiecare leu investit în educația unui român, statul câștigă 8 lei de la el din taxe, impozite şi contribuţii!

Fiecare leu pe care statul român îl investește într-un ciclu complet de educație – de la nivel preșcolar la postuniversitar – generează opt lei sub formă de venit la buget din taxe, impozite și contribuții, conform unui studiu realizat de Deloitte pentru Fundația World Vision România și lansat marți.

Statul român cheltuieşte în total circa 168.000 de lei pentru fiecare persoană care absolvă un masterat, de la grădiniţă până la acordarea diplomei şi încasează de la o astfel de persoană aproape 1,45 mil. lei din contribuţii, taxe şi impozite.

Practic, fiecare leu pe care statul român îl investeşte într-un ciclu complet de educaţie  generează 8 lei sub formă de venit la buget din taxe, impozite şi contribuţii, arată studiul “Costul educaţiei: investiţie, randament, impact”.

Pe de altă parte, din cauza lipsei accesului la educaţie, statul cheltuieşte, în medie, circa 90.000 de lei pentru un şomer cu studii primare.

Așadar, investiția în educație generează încasări importante pentru stat, ca administrator al bugetelor publice, cu un impact considerabil pentru societate în ansamblul acesteia, arată studiul “Costul educației: investiție, randament, impact” publicat de World Vision România.

De ce statul ar trebui să te vrea educat

Conform studiului, contribuțiile persoanelor fizice la buget cresc odată cu nivelul de educație.

  • O persoană cu studii primare contribuie în fiecare an la buget, în medie, cu maxim 10.363 de lei.
  • Suma crește la maxim 20.517 lei pentru persoanele care au absolvit cel mult o școală profesională.
  • Suma ajunge la o valoare maximă de peste 40.000 de lei pentru cei cu studii universitare și postuniversitare.
Cu cât o persoană are un nivel mai ridicat de studii, cu atât:
  • Plătește mai mult ca pondere în totalul cheltuielilor sale în impozite și taxe
  • Scade ponderea cheltuielilor de consum
O altă concluzie a studiului arată efectul educației asupra nivelului veniturilor persoanelor fizice.
Astfel, veniturile brute realizate de o persoană se dublează, în medie, cu fiecare nivel de învățământ finalizat.
Din cauza lipsei accesului la educaţie, statul cheltuiește, în medie, circa 90.000 de lei pentru un șomer cu studii primare, pe toată durata vieții acestuia.

Imaginea educației din România

  • 2,5% din PIB se alocă educaţiei în 2021 – este cea mai mică pondere din ultimii 30 de ani
  • 5,5% este rata șomajului – aproape 450.000 de persoane cu vârste între 15 și 74 de ani nu aveau loc de muncă în 2021
  • România are cel mai mic al treilea cel mai mic salariu minim din UE
  • 42% dintre elevii din România sunt analfebeți funcțional
Populaţia şcolară din România (2019-2020) – 3,53 de milioane:
  • 16% în învățământ preșcolar
  • 46% școala primară și gimnaziu
  • 20% liceu și șoală profesională
  • 3% școală postliceală și de maiștri
  • 15% universitar

Din perspectiva cifrelor avansate de această cercetare – din câte ştim, prima din România care încearcă să cuantifice în termeni financiari reali costurile şi beneficiile educaţiei pentru stat şi pentru societate –, concluziile pe care ar trebui să le tragem sunt clare. Educaţia este una dintre investiţiile cele mai avantajoase pe care le poate face un stat, fapt demonstrat cu date în studiul pe care l-am realizat împreună cu Deloitte România. Este nevoie ca statul să respecte legea şi să aloce Educaţiei cele 6 procente din PIB la care s-a obligat. World Vision România, prin programele sale, adaugă resurse financiare la sumele pe care le investeşte statul, iar aceste sume au impact direct atât în calitatea educaţiei, cât şi în accesul la educaţie

a concluzionat Mihaela Nabăr, director executiv al World Vision România.

(Sursă info: adevărul.ro, hotnews.ro, zf.ro)

Leave a Reply

Close Menu