Zeci de hectare de miriște de porumb incendiate, aseară, în Smârdan

Stația de Pompieri Măcin a fost solicitată, aseară, să intervină pentru limitarea efectelor unui incendiu de miriște din apropierea localității Smârdan (zona Balta Smârdanului).

6 pompieri au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Incendiul, care a cuprins o suprafață de aproximativ 50 hectare miriște de porumb, a fost lichidat după aproximativ 3 ore.

Folosirea intenționată a sursei de aprindere a fost cauza probabilă de producere a incendiului.

Vântul puternic a favorizat dezvoltarea și propagarea incendiului, dar din fericire, fără pericol de extindere la alte obiective.

ISU Delta Tulcea reamintește și face încă o dată același apel pentru respectarea măsurilor specifice de prevenire a acestui tip de incendii.

Arderea vegetaţiei uscate, miriştilor şi a resturilor vegetale:
⛔️ este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură excepţională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici, conform standardelor privind bunele condiţii agricole şi de mediu ale terenurilor (GAEC 6.2), reglementate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr.352/2015;

✅ se poate executa numai cu acordul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi după informarea serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, cu respectarea reglementărilor privind utilizarea focului deschis conform Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr.605/579/2008, precum şi OMAI nr.163/2007.

‼️ Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată atrage după sine aplicarea de sancțiuni contravenționale, cu amenzi cuprinse între 1.000-6.000 lei pentru persoane fizice, respectiv între 25.000-50.000 pentru persoane juridice. De asemenea, incendierile din ariile protejate constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.

Leave a Reply

Close Menu