Școlile din municipiu, supravegheate de polițiști din cadrul IPJ Tulcea

Peste 130 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, alături de jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și polițiști locali, au acționat ieri în zona unităților de învățământ din județ, pentru un început în siguranță al noului an școlar.

De altfel, pentru polițiștii tulceni, siguranţa în şcolile din municipiu reprezintă o prioritate, transmite IPJ Tulcea într-un comunicat de presă.

Ca urmare, pentru ca anul şcolar să decurgă în linişte şi siguranţă, IPJ Tulcea precizează că fiecare unitate de învăţământ este inclusă în itinerariile de patrulare ale polițiștilor, inclusiv traseele pe care copiii le folosesc pentru a veni și pleca de la școală.

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară se vor deplasa, pe parcursul anului școlar, la sediul unităților de învățământ preuniversitar, pentru asigurarea unui climat optim de siguranță în școli şi pentru prevenirea oricăror evenimente nedorite.

De asemenea, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în zona adiacentă şcolilor, pentru fluidizarea şi siguranţa traficului rutier, la orele la care copiii vin și pleacă de la unitățile de învătământ și pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care pot fi implicați copii.

Polițiștii vor intensifica activitățile de verificare a vehiculelor destinate transportului de elevi și vor controla unitățile economice din zona adiacentă școlilor, cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.

De asemenea, pe parcursul anului școlar, poliţiştii vor organiza pentru elevi diferite activităţi preventiv-educative, pentru prevenirea evenimentelor negative și creșterea gradului de siguranță.

foto arhivă

Leave a Reply

Close Menu