Elevii din Tulcea invitați la KINOdiseea, cel mai mare festival de film pentru copii din Europa de Sud-Est
KINOdiseea, cel mai mare festival de film pentru copii din Europa de Sud-Est, a ajuns în Tulcea la cea de-a XIII-a ediție. Se desfășoară la Teatrul Jean Bart, între 30 septembrie și 3 octombrie. Intrarea este liberă!
Din păcate, anul trecut a fost unul de sacrifiu pentru tot ce a însemnat manifestare culturală. Încercăm să recuperăm acum, chiar dacă și în acest an suntem văduviți de prezență totală la acest eveniment. Acum doi ani, am văzut cât de plină era sala de copii, lucru care ne-a bucurat pe deplin. Noi suntem doar instrumentele acestui angrenaj pus de dumneavoastră în mișcare. Dacă voi ați mulțumit autorităților locale pentru ajutor, trebuie ca noi să vă mulțumim vouă, pentru că sunteți sufletul acestui eveniment. La fel ca în anii trecuți, Casa Avramide este gazda acestei deschideri de eveniment, la fel și Teatrul Jean Bart este gazdă pentru proiecțiile de film. Lansez o invitație pentru copiii, elevii tulceni, să vină să vadă filmele proiectate anul acesta, pentru că sunt chiar foarte bine alese de organizatori.
a declarat administratorul public al județului, Dumitru Mergeani, prezent astăzi la deschiderea evenimentului.
Anul acesta, KINOdiseea revine la Tulcea, cu 6 lungmetraje europene și un film românesc. Filmele se adresează copiilor începând de la clasa a II-a, famililor și profesorilor, dar și cinefililor. Proiecțiile vor avea loc în fiecare zi, de astăzi până duminică, de la ora 10:00 (proiecții dublate în limba română) și la 12:00 (proiecții subtitrate în limba română).
Vreme de doisprezece ani, KINOdiseea a adus în atenția publicului bucureștean filme în premieră în Europa de Sud-Est sau România, cele mai noi filme pentru copii, apreciate de publicul internațional și de criticii de film din întreaga lume, premiate la festivaluri internaționale precum Berlin, Sundance, sau festivaluri de profil cu tradiție, producții cu tematici educative și sociale, care nu intră în rețeaua clasică de distribuție.

Filmele din programul KINOdiseea Tulcea sunt:

  • STRĂJERII DELTEI, Regia: Liviu Mărghidan. Detalii: 2021, 85 minute, România, clasele II-V. Sinopsis: Mai mulţi copii îşi petrec vacanţa de vară într-o tabără din Delta Dunării, unde învaţă cum să supravieţuiască în sălbăticie. Într-o zi, în timp ce curăţă apele Deltei de sticle de plastic, dau peste doi braconieri care pescuiesc ilegal folosind un dispozitiv electric. Acum copiii au o misiune importantă!
  • SISTERS/ SURORILE – VARA ÎN CARE NE-AM DESCOPERIT SUPERPUTERILE, Regia: Silje Salomonsen & Arild Østin Ommundsen. Detalii: Norvegia, 2020, clasele II-VII, 78 minute. Sinopsis: Cel mai apreciat film european pentru copii al anului, premiat în cele mai multe dintre festivalurile la care a fost selecționat, Vara în care ne-am descoperit superputerile spune povestea a două surori foarte diferite între ele, Vega (9 ani) și Billie (5 ani) care pleacă într-o excursie în sălbatica natură norvegiană împreună cu tatăl lor. Aventura lor este cât se poate de distractivă, însă tatăl se accidentează și se rănește, iar cele două fete trebuie să găsească ajutor, înfruntând animalele sălbatice, una pe cealaltă și propriile lor temeri, în cele din urmă, ajungând să își salveze singure tatăl.
  • MARTIN AND THE MAGICAL FOREST/ MARTIN ȘI PĂDUREA MAGICĂ, Regia: Petr Oukropec. Detalii:Cehia, Slovacia, Germania, 2021, clasele II-VII, 80 minute. Sinopsis: Martin, care locuiește la oraș, își petrece vara într-o tabără aflată în pădure. I se pare enervant să nu aibă acces la internet, însă uită complet de acest lucru, atunci când descoperă că în pădure există creaturi care au nevoie de ajutorul lui, pentru a opri proiectele de construcție care se demarează în zonă. Un film inteligent și plin de aventuri, în jurul tematicii protejării mediului înconjurător.
  • BUSTER’S WORLD/ LUMEA LUI BUSTER, Regia: Martin Miehe-Renard. Detalii: Danemarca, 2021, 85 minute, clasele IV-VIII. Sinopsis: Chiar și atunci când are de înfruntat dificultăți, Buster (11 ani) nu își pierde niciodată simțul umorului – este optimist și ambițios și își dorește să devină unul dintre cei mai mari magicieni pe care i-a văzut Danemarca. Visul lui cel mai mare este să câștige concursul de talente, așa că Buster se antrenează în fiecare zi alături de bătrânul său prieten Dl. Larsen, care este un bun cunoscător al magiei. Cu toate acestea, Buster are câteva obstacole de depășit, mai ales că bătăușul școlii, Simon-Olaf nu este doar cel mai acerb concurent din concurs, ci își dorește de asemenea să o cucerească pe Joanna, fata de care Buster este îndrăgostit. Lucrurile se complică și mai mult atunci când sora sa cu dizabilități îi cere ajutorul, iar sănătatea domnului Larsen se deteriorează.
  • JACKIE ȘI OOPJEN, Regia: Annamaria van de Mond. Detalii: Olanda, 2020, 90 minute. Recomandare de vârstă: clasele I-VIII. Sinopsis: Jackie și Oopjen, filmul olandez în regia Annemariei van de Mond, este o comedie pentru întreaga familie care ne invită să ne plimbăm printre galeriile și operele de artă ale muzelui Rijksmuseum din Amsterdam. La închiderea programului pentru vizitatori, Jackie, fetița de 12 ani a unui custode descoperă că unul dintre faimoasele tablouri ale lui Rembrandt se trezește la viață. O prietenie puțin probabilă se leagă atunci când Oopjen (un personaj faimos din tabloul lui Rembrandt) o confundă pe Jackie cu sora ei demult pierdută.
  • F VINE DE LA FERICIRE (H is for Happiness), 2019, clasele II-VIII, Australia. Tânăra Candice Phee se regăseşte într-o misiune aventuroasă când, ca parte a unui proiect de la şcoală, devine mediatoare în familia ei certăreaţă şi tristă. Candice este entuziastă şi amuzantă şi îşi dedică timpul încercând să îi înveselească pe cei din jurul ei. Noul ei coleg, Douglas Benson, crede că ea a venit dintr-o altă dimensiune, dar îi devine un aliat de nădejde în misiunea ei. Filmul este ecranizarea cărţii lui Barry Jonsberg – “My Life as an Alphabet” şi ilustrează diferitele faţete ale vieţii între o pădure fantastică, plină de magie şi conservatorismul unui mic oraş.
  • SPACE BOY, Regia: Olivier Pairoux. Detalii: Belgia, 100 minute, clasele IV-VIII. Sinopsis: La scurt timp după ce se mută într-un oraș nou împreună cu tatăl său, Jim, un băiețel talentat de 11 ani, trebuie să participe la o competiție a tinerilor pasionați de știință, împreună cu noua sa colegă de clasă, Emma. Jim o convinge ca împreună să construiască în secret un balon cu aer cald. Încercând să îndeplinească dorința tatălui său de a ajunge în spațiu, Jim o poartă pe Emma într-o aventură care îi apropie pe cei doi.

Programul difuzării filmelor la Teatrul Jean Bart:
01 octombrie, ora 10:00- F VINE DE LA FERICIRE (dublat în limba română), clasele IV-VII
01 octombrie, ora 12:00- SISTERS- VARA ÎN CARE NE-AM DESCOPERIT SUPERPUTERILE, clasele IV-VII
01 octombrie, ora 14:00- ATELIER DE EDUCAȚIE AUDIOVIZUALĂ, coordonator Andrei Răuțu

02 octombrie, ora 10:00- SISTERS- VARA ÎN CARE NE-AM DESCOPERIT SUPERPUTERILE (dublat în limba română), clasele II-VII
02 octombrie, ora 12:00- LUMEA LUI BUSTER, clasele IV-VIII
02 octombrie, ora 14:00- ATELIER DE EDUCAȚIE AUDIOVIZUALĂ, coordonator Paul Grec
03 octombrie, ora 10:00- MARTIN ȘI PĂDUREA MAGICĂ (dublat în limba română), clasele II-VII
03 octombrie, ora 12:00- SPACE BOY, clasele IV-VIII

Mai multe detalii despre filmele și programul festivalului sunt disponibile pe site-ul http://www.kinodiseea.ro/ și pe www.facebook.com/kinodiseea.

Festivalul este cofinanțat atât de Consiliul Județean Tulcea, cât și de Primăria Municipiului Tulcea.

Leave a Reply

Close Menu