Coșul de fum trebuie curățat de un hornar autorizat, avertizează ISU Delta Tulcea! O casă din Ostrov era să ia foc cu totul, de la un coș necurățat!

14 salvatori ai Stației de Pompieri Măcin au fost solicitați să intervină, vineri după-amiază, pentru limitarea efectelor unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Ostrov.

Cei 14 subofițeri s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și o ambulanță SMURD.

Primii care au ajuns la locul evenimentului au fost membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ostrov cu o cisternă.

Pentru izolarea și lichidarea incendiului, dar și pentru îndepărtarea efectelor negative, forțele de intervenție au acționat aproximativ o oră.

Au ars 40 mp de acoperiș, o magazie în suprafață de aproximativ 12 mp, o bucătărie de vară de circa 20 mp și mobilier de bucătărie.

Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime umane, fiind salvată casa de locuit cu bunurile aferente.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic, generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.

Un coș de fum necurățat poate provoca intoxicații cu monoxid de carbon sau chiar incendii devastatoare. De aceea, indiferent de sistemul de încălzire folosit, curățarea anuală a coșului de fum este esențială, precizează ISU Delta Tulcea.

De aceea, trebuie să vă asigurați că totul este pregătit pentru sezonul rece! Să nu vă asumași niciun risc! Siguranța voastră și a celor dragi nu este un joc de noroc! – avertizează ISU în campania anuală pentru curățarea coșului de fum!

Nu uita să programezi vizita unui hornar autorizat pentru verificarea anuală a coșului de fum!
❗ Prin curățarea anuală a coșului de fum scade riscul incendiilor apărute ca urmare a înfundării acestora cu funingine sau alte reziduuri apărute în urma arderilor, precum și riscul intoxicării cu monoxid de carbon atunci când coșul este blocat și fumul nu poate să iasă!
❗ Efectuarea lucrărilor de reparații la coșul de fum trebuie făcută doar de către hornari autorizați! NU interveni singur asupra acestora și nu apela la persoane neautorizate pentru că riști siguranța ta și a familiei tale!

Leave a Reply

Close Menu