Consiliul Județean Tulcea va asigura bugetul DGASPC, după ce instituția a fost sancționată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale

DGASPC Tulcea va primi banii necesari funcţionării până la sfârșitul acestui an, a anunţat astăzi, preşedintele Horia Teodorescu, în timpul şedinţei Consiliului Judeţean, relatează Agerpres.

Luna trecută directorul DGASPC Tulcea, Gabriel Marinov, declara că mai are fonduri doar pentru septembrie pentru salarii și nevoile centrelor sociale.

Din informaţiile pe care le am, DGASPC va primi banii necesari pentru funcţionarea centrelor din fondul de rezervă al prim-ministrului, aşa încât să se rezolve această problemă complexă şi complicată pentru noi, ca instituţie.

a declarat preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu, în cadrul ședinței.

De menționat că DGASPC Tulcea a fost sancționată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale cu 50% din banii pe care îi primeau în mod normal, pentru că nu au trimis la timp planurile de restructura a centrelor rezidențiale.

Astăzi în cadrul ședinței de la CJ, directorul Gabriel Marinov a fost pus să explice situația prin care trece DGASPC Tulcea:

La data constituirii bugetului, doar un singur centru din cele patru pe care le avem în subordine nu avea planul aprobat. Toate aceste planuri trebuie să fie extrem de realiste şi să spună ce se va întâmpla cu fiecare beneficiar care va pleca din instituţia respectivă. Chiar şi în această situaţie, noi am fost depunctaţi pentru întreg sistemul de persoane instituţionalizate cu handicap cu 50%, respectiv 20 de milioane de lei, dintr-un necesar de 43 de milioane de lei

a declarat directorul DGASPC Tulcea, Gabriel Marinov.

Așadar, consilierii judeţeni au aprobat în ședința de azi rectificarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale DGASPC Tulcea.

Ca urmare, DGASPC Tulcea va primi aproape 2 milioane de lei, din care circa 1,2 milioane de lei vor fi alocați pentru plata facturilor restante, potrivit directorului Marinov.

La finele lunii trecute, conducerea DGASPC a menţionat că instituţia are nevoie de 22 de milioane de lei, din care circa 18 milioane de lei reprezintă suma necesară doar pentru salarii.

(Sursă info: Agerpres)

Leave a Reply

Close Menu