Clasă cu dotări ultramoderne, la Școala Turcoaia

Şcoala gimnazială din comuna Turcoaia are de curând un centru educaţional de protecţie a mediului cu aparatură ultramodernă! Proiectul a fost realizat cu fonduri europene prin Grupul local de pescărie durabilă FLAG Dunărea Veche – braţul Măcin.

Coordonatoarea proiectului “Creştem mari – trăim pe malul Dunării”, derulat de Şcoala generală Turcoaia, Ana Ţăranu, a declarat că Centrul educaţional de protecţie a mediului are o tablă interactivă, un videoproiector nou, 10 laptopuri, un aparat de fotografiat, cinci microscoape digitale şi accesorii, dar şi mobilierul specific şi materiale de ecologizare, relatează Agerpres.

“Ne chinuiam cu un videoproiector şi un ecran, cel puţin la orele mele de engleză. Am căutat manuale interactive şi aduceam multe lucruri de acasă. Şcoala gimnazială Turcoaia nu duce lipsă de tehnologie, dar nu de nivelul acesta. Acum e cu totul altceva. O oră pe o tablă interactivă nu se compară cu una în care copilul citeşte de pe carte. Proiectul acesta a fost doar startul. Mi-ar plăcea ca toate sălile din şcoală să aibă o tablă inteligentă. Vreau să duc elevii în alte şcoli din apropiere şi să le explice altor elevi ce au învăţat din acest proiect, care a fost beneficiul obţinut şi poate şi alţii vor face proiecte”, a menţionat Ana Ţăranu.

a mai declarat Ana Țăranu. Astfel, chiar dacă era vacanța de vară, 12 elevi din Turcoaia au fost la şcoală pentru a participa cu mult interes la ateliere privind protectia mediului si pescuit, organizate în clasa ultramodernă.

Proiectul privind realizarea clasei ultramoderne în Școala Turcoaia, a avut un buget total de 133.750 lei.

Leave a Reply

Close Menu