Sâmbătă, de Ziua Marinei, în Portul Tulcea, doar vaccinați sau testați

Statul Major al Forțelor Navale Române organizează pe 14 și 15 august în Portul Tulcea o serie de activități dedicate Zilei Marinei Române la care pot participa și tulcenii, anunță instituția într-un comunicat de presă!

În informare, Forțele Navale mai precizează că activitățile cu participarea publicului se vor face cu respectarea măsurilor în vigoare pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Așadar, în Tulcea activităţile dedicate Zilei Marinei Române vor începe sâmbătă 14 august, când va fi marcată Ziua Recunoștinței. Va fi organizată astfel o ceremonie de depuneri coroane de flori la Cimitirul Eroilor, pentru a cinsti memoria eroilor marinari.

De asemenea, sâmbătă, 14 august, între orele 10.00-15.00, va fi Ziua Porților Deschise în Portul Tulcea, unde vizitatorii vor avea ocazia să viziteze expozițiile de tehnică și armament și să interacționeze cu marinarii militari și cu reprezentanții instituțiilor de învățământ militar de marină. În anumite condiții, însă!

Persoanele (cu vârsta minimă de 12 ani) care doresc să participe trebuie să prezinte, pe hârtie sau în format electronic, unul dintre următoarele documente:

– rezultatul negativ al unui test PCR/antigen pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore înainte;
– dovada vaccinării, cu un vaccin autorizat pentru COVID-19, cu condiția să fi trecut cel puțin 14 zile de la a doua doză sau de la doza unică;
– un document eliberat de un laborator autorizat sau un certificat medical care să ateste faptul că persoana în cauză a fost diagnosticată cu COVID-19, într-un interval cuprins între 30 și 180 de zile anterior datei de 14 august.

Duminică 15 august, în Portul Tulcea va fi doar defilarea navelor. De la ora 09.30 navele vor ocupa locul în dispozitiv în amonte. Vor fi prezente 3 nave militare, 2 nave blindate, 1 remorcher și 4 nave M.A.I. La ora 09.50 va avea loc Ceremonialul ridicării pavilionului și marelui pavoaz. Iar de la ora 10.00 va începe defilarea din amonte în aval, apoi navele se vor retrage.

Din păcate, este pentru al doilea an la rând când de Ziua Marinei, pe 15 august, Zeul Neptun nu va sosi în Portul Tulcea alături de nimfe. Totodată nu va mai fi parada vaselor alegorice, nu se vor organiza nici jocurile marinărești, nici concursul de bărci cu rame și nici nu se vor trage salve de tun.

Informațiile despre organizarea Zilei Marinei în Portul Tulcea ne-au fost furnizate de Colonelul Corneliu PAVEL, Şef Birou informare și relații publice din cadrul Statului Major al Forțelor Navale Române.

De-a lungul anilor, Ziua Marinei devenise o sărbătoare a întregii comunități tulcene, fiind celebrată în aceeași zi cu sărbătoarea creștină a Adormirii Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare), ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni.

Ziua Marinei Române a fost instituită prin lege în anul 2004. Din anul 2008, Adormirea Maicii Domnului a fost oficializată drept sărbătoare naţională și a devenit zi liberă legală.

(sursă info: navy.ro, sursă foto: Consiliul Județean Tulcea)

Leave a Reply

Close Menu