Horia Teodorescu va traversa o porțiune a Podului suspendat peste Dunăre

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, va traversa pentru prima dată o porțiune din faimosul pod suspendat peste Dunăre, pasarela catwalk. Evenimentul va avea loc pe data de 26 august, la ora 13.30. Traversarea are loc cu ocazia manifestărilor dedicate aniversării Centenarului relaţiilor diplomatice dintre Japonia şi România.

Detalii despre eveniment a dat chiar președintele Horia Teodorescu pe pagina sa publică de socializare:

📌 Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la stabilirea Legației României la Tokyo.
••• Vreau să împărtășesc cu dumneavoastră, dragi tulceni, bucuria unui moment deosebit.
• Voi onora cu mândrie invitația Ambasadei Japoniei la Ceremonia de primă traversare a pasarelei catwalk de la Podul peste Dunăre Tulcea – Brăila, eveniment care se înscrie în seria manifestărilor dedicate aniversării Centenarului relațiilor diplomatice dintre Japonia și România.
• Cu mândrie, pentru că, încă o dată o spun, de aici de la Tulcea a plecat inițiativa construcției acestui pod peste Dunăre.
• Dorit de peste 100 de ani de tulceni, podul peste Dunăre se construiește acum spectaculos. O minune inginerească pe care constructorii români, alături de cei japonezi și italieni, o săvârșesc sub ochii noștri.
📌 Vreau să felicităm împreună acest efort uriaș făcut cu profesionalism de japonezii de la IHI Infrastructure Systems Co. Ltd., de italienii de la Astaldi Spa și, în aceeași măsură, să apreciem munca inginerilor și muncitorilor români de pe șantierul celei mai mari lucrări de infrastructură din România ultimilor 30 de ani.”, a precizat Horia Teodorescu.

Pasarela catwalk de la podul suspendat peste Dunăre este o platformă provizorie ridicată pe cele două piloane de pe partea Brăilei şi a Jijilei, pasarelă necesară pentru lucrările la cablul principal al podului.

Pe data de 2 august, ministrul Transporturilor Cătălin Drulă anunța pe pagina sa de socializare că “stadiul fizic pe întreg proiectul (pod+drumuri de legătură) se apropie de 50%”.

(sursa foto: Raducu P Drum și Adisan / YouTube)

Leave a Reply

Close Menu