Elevii vor fi obligați să poarte la ore doar măști de uz medical

Măștile textile vor fi interzise în școlile și universitățile din România în noul an școlar! Anunțul a fost făcut ieri de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, în cadrul unei videoconferințe la care au participat premierul Florin Cîțu și toți prefecții din țară, relatează Digi24.

“…suplimentar faţă de ceea ce a fost prevăzut în anul anterior, măştile utilizate de către elevii din învăţământul primar, gimnazial, liceal, precum şi la nivelul universităţilor şi facultăţile trebuie să fie măşti de uz medical… Deci nu se mai permite utilizarea măştilor textile. Avem în vedere această modificare şi aceste menţineri a mijloacelor de protecţie, deoarece cifrele privind incidenţa infecţiei şi severitatea infecţiei cu COVID 19 la copii sunt îngrijorătoare atât la nivel internaţional, cât şi la nivel naţional. Ce vedem acum, în zilele acestea sunt rate destul de crescute de spitalizare pentru copiii infectaţi cu COVID.”

a declarat ieri ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă. Purtarea măștilor de uz medical va fi obligatorie și la ceremoniile de deschidere a noului an şcolar, a adăugat ministrul.

Ioana Mihăilă nu a precizat, însă, și cine va asigura cumpărarea acestor măști de uz medical pentru toți elevii și studenții din România!

Noul an școlar începe pe 13 septembrie, iar oficialii au schimbat măsurile pentru a permite desfășurarea cât mai mult a orelor cu prezență fizică.

(sursă info și foto: digi24.ro)

Leave a Reply

Close Menu