Bărci noi pentru pescarii din Turcoaia

Pescarii de pe braţul Măcin al Dunării renunţă la bărcile din tablă pe care le folosesc de peste 30 de ani!

Printr-un proiect european finanţat de FLAG Dunărea Veche-braţul Măcin, pescarii au achiziționat bărci noi, din fibră de sticlă, mult mai ușoare și mai bune.

Pescarii au reușit acest lucru, datorită faptului că s-au reunit în Asociaţia de pescari Turcoaia, care numără deja 50 de persoane.

“Noi avem bărcile foarte vechi şi sunt greoaie. Ele rămân pe toană, între Peceneaga şi Turcoaia, iar cu bărcile astea noi ne transportăm foarte uşor peştele acasă”,

a declarat pentru Agerpres Marcel Ţăranu, președintele Asociaţia de pescari Turcoaia. Proiectul cu un buget total de aproximativ 80.000 de lei are şi o componentă ecologică.

“Am achiziţionat opt ambarcaţiuni cu motoare ecologice, în patru timpi. Noi aveam motoare în doi timpi care sunt aproape interzise în Uniunea Europeană. Cât de curând va trebui să mai achiziţionăm încă cel puţin zece motoare”, a menţionat preşedintele Asociaţiei de pescari Turcoaia.

“Sunt bărci uşor de manevrat, uşor de întreţinut, bărci practice pentru apele curgătoare. Este o diferenţă totală faţă de bărcile pe care le aveam. E ca şi cum ai conduce o maşină de 30 de ani şi ai cumpărat una nouă şi abia aştepţi să o conduci”, a declarat și pescarul Sorin Anastase.

FLAG Dunărea Veche-braţul Măcin funcţionează din 2017 și se adresează populaţiei din orașul Măcin și comunele Dăeni, Ostrov, Peceneaga, Cerna, Horia, Hamcearca, Turcoaia, Carcaliu şi Smârdan. În baza unei Strategii de dezvoltare, a obţinut o finanţare totală de 7,1 milioane de lei, prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020. Potrivit managerului FLAG Dunărea Veche-braţul Măcin, Ana Maria Cazacu, în perioada imediat următoare se va deschide o nouă sesiune de finanţare pentru beneficiari.

(sursă info și foto: Agerpres)

Leave a Reply

Close Menu