Avanpremieră mondială la festivalul tulcean ANONIMUL

Cu două zile înaintea premierei mondiale, Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL ( Sfântu Gheorghe, Delta Dunării) prezintă filmul “RESPECT”, consacrat reginei muzicii soul Aretha Franklin, ce o are ca protagonistă pe Jennifer Hudson.

Filmul, ce va fi proiectat miercuri, 11 august prin amabilitatea Forum Film, prezintă viaţa legendarei artiste Aretha Franklin, din copilărie până la perioada de glorie și este rezultatul unui proiect la care a participat activ regina soul-ului, Aretha fiind cea care a ales-o pentru rolul principal pe actrița și cântăreața americană Jennifer Hudson, câștigătoare a unui Oscar pentru rolul din „Dreamgirls” (2006).

Trailer: https://youtu.be/SLl8y5mprfw

Proiecția va fi precedată de un concert în care interpreta de jazz Luiza Zan va canta melodii ale Arethei Franklin : “Luiza Zan sings Aretha Franklin”.

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL, ce va începe luni, 9 august, la Sfântu Gheorghe, înseamnă 7 zile de proiecții de filme (două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, o competiție de lungmetraj, precum și proiecții de film de lungmetraj și scurtmetraj în afara competițiilor) dar și de întâlniri și dialoguri între cineaști și public.

PROGRAMUL ANONIMUL IIFF 2021 – https://bit.ly/ProgramANO2021

Accesul la toate proiecțiile din cadrul festivalului este gratuit, dar exista o condiție pentru proiecțiile care au loc în sala de cinema, unde este necesară deţinerea unui bilet cu valoare 0, care asigură rezervarea locului la proiecție și care poate fi achiziționat online, de pe platforma Eventbook.ro cu 24 de ore înainte de începerea proiecțiilor, începând cu ora 11.00, inclusiv pentru prima zi de festival, 9 august. Comenzile sunt limitate la 4 bilete/adresă email.

În plus, ACCESUL ÎN CADRUL FESTIVALULUI este condiționat de existența unor documente în context Covid-19 : adeverința de vaccinare / test PCR sau rapid / documente medicale pentru cei ce au fost bolnavi, alături de actul de identitate.

Leave a Reply

Close Menu