Atena Groza: Șacalii nu sunt o problemă în Deltă

Declarații halucinante făcute de guvernatorul ARBDD Atena Groza, despre șacalii din Deltă, într-un interviu recent acordat news.ro.

În ceea ce priveşte problemele legate de şacal, în prezent nu există un studiu privind evaluarea efectivelor acestei specii şi nici a daunelor produse. Nu există nicio plângere, nici din partea turiştilor privind prezenţa acestei specii, iar şacalul, contrar celor vehiculate, nu este o specie invazivă!

a declarat Atena Groza pentru news.ro. Totodată aceasta a adăugat că:

Prezenţa acestei specii în Delta Dunării este strâns legată de activitatea de animale ce sunt pur şi simplu lăsate nesupravegheate în afara gospodăriilor, pe diguri şi grinduri. În plus, ceea ce nu se spune despre şacal este că el este o specie necrofagă, iar prin eliminarea animalelor deja moarte el înlătură, de fapt, surse potenţiale de infecţie, fiind un sanitar al sistemelor naturale.

Consiliul Director al Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării a luat notă cu îngrijorare de cea mai recentă și de altfel singura declarație de presă a noii guvernatoare, privind populația de șacali din Delta Dunării.

Este cel puțin hazardat să susții că șacalul nu reprezintă o problemă și că nu sunt reclamații din partea turiștilor atât timp cât nu sunt funcționale mecanismele instituționale de preluare a semnalărilor și, mai ales, în condițiile în care AMDTDD, ca platformă de Parteneriat Public-Privat în domeniul turistic a primit mai multe semnale de la populație și este semnatară a scrisorii adresate ministrului mediului, alături de Consiliul Județean Tulcea și primarii din destinație.

a declarat astăzi Cătălin Țibuleac, președintele Asociației Delta Dunării într-o scrisoare deschisă către Atena Groza. Este a doua încercare a președintelui AMDTDD de a stabili un dialog cu guvernatoarea ARBDD.

Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării a mai încercat și pe 29 iulie să ia legătura cu guvernatoarea Atena Groza, pentru a stabili o întâlnire pe tema întreținerii traseelor turistice, măsuri de reducere a presiunii turistice asupra habitatelor și realizarea unor studii atât de necesare Deltei. Însă fără rezultat. AMDTDD nu a primit niciun răspuns de la Atena Groza.

Întregul interviu al Atenei Groza pentru news.ro îl puteți citi aici:

https://www.news.ro/social/interviu-guvernatorul-administratiei-rezervatiei-delta-dunarii-constata-reducere-numarului-persoane-incalca-regulile-acces-plaje-salbatice-e-curs-elaborare-act-normativ-nivelul-amenzilor-creste-1922400014002021080820361774

Leave a Reply

Close Menu