Tulcean amendat pentru moloz aruncat lângă pubelă!

Poliția Locală, Servicii Publice, dar și Primăria Tulcea au avertizat cetățenii în repetate rânduri, în ultima perioadă, să nu își mai arunce gunoiul menajer, molozul, mobila veche, electrocasnicele vechi etc la pubela din cartierul în care locuiesc, pentru că este total ilegal și vor fi amendați.
Un tulcean n-a ascultat, însă, avertizările autorităților! A fost prins astăzi că își arunca ilegal molozul lângă pubelele de gunoi menajer din fața blocului în care locuia și a fost amendat. Ca să se învețe minte și să fie și exemplu, omul a primit suma maximă, adică 1000 de lei.

“Aproape toate spațiile de depozitare a gunoiului sunt pline, fie de deșeuri care trebuie depozitate în locuri special de depozitare, fie de deșeuri menajere, carton sau plastic aruncate la întâmplare, pe jos, deși recipienții pentru colectarea acestora sunt goi. Rugăm toți cetățenii să fie responsabili! Vom efectua controale la toate punctele de colectare și vom sancționa, ca și pe acest cetățean depistat că a aruncat gunoiul fără a respecta regulile stabilite, cu amenda maximă de 1000 de lei.” precizează Direcția de Poliție Locală Tulcea pe pagina sa de socializare.

Și viceprimarul municipiului are un mesaj pentru tulcenii care refuză să se civilizeze:

“ATENȚIE!!! Punctele de colectare a deșeurilor din Municipiul Tulcea SUNT MONITORIZATE de Poliția Locală! Măsurile vor fi aspre și vor fi aplicate tuturor celor care aruncă deșeurile în afara pubelelor!”, a declarat pe pagina sa de socializare, Dragoș Simion, viceprimarul municipiului Tulcea.

Leave a Reply

Close Menu