Tulcea este printre judeţele cele mai afectate de inundaţii

Suprafeţele cele mai afectate de inundaţii sunt în prezent în 10 judeţe, printre care se află și Tulcea, al doilea pe listă după judeţul Teleorman, dar, din fericire, suprafaţa agricolă totală înregistrată afectată de fenomenele meteorologice extreme înregistrate în ultima perioadă se ridică la aproximativ 4.665 hectare, ceea ce reprezintă mai puţin de 1% din totalul suprafeţei însămânţate, conform celor declarate pentru Agerpres de Marius Mihai Micu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Din păcate, situaţia este în dinamică, și se așteaptă ca și în alte judeţe, ca de exemplu judeţul vecin Galaţi, să fie consemnate suprafeţe afectate, zonele cu cele mai intense fenomene meteo din ultima perioadă fiind cele din estul şi sud-estul ţării, dar conform avertizărilor transmise de meteorologi săptămâna aceasta intensitatea fenomenelor mutându-se pe zona de vest, sud-vest şi zona de sud şi sud-est.

Culturile agricole care au avut de suferit cel mai mult în urma inundaţiilor sunt orzul, ovăzul şi orzoaica, cu o suprafaţă de aproximativ 1.281 ha, floarea soarelui – 823 ha, porumbul – 566 ha, soia – 442 ha, rapiţa – 340 ha, grâul – 175 ha şi plantele furajere – 106 ha.

Potrivit aceleiasi surse, partea bună a acestei perioade cu volum mare de precipitaţii este că anul acesta va fi “categoric un an agricol mai bun faţă de anul trecut”, când secetă pedologică s-a manifestat extrem de intens pe teritoriul ţării.

Leave a Reply

Close Menu