Un tânăr de 18 ani a accidentat mortal un copil de 12 ani

În seara zilei de 14 mai, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Tulcea, au fost sesizați cu privire la producerea unui accident pe DJ222B.

Din primele verificări a reieșit că, un tânăr de 18 ani din localitatea Topolog, în timp ce conducea un auto din direcția Topolog către Sâmbăta Nouă, a accidentat un minor de 12 ani din municipiul Tulcea, care se angajase în traversarea străzii.

În cel mai scurt timp, la fața locului s-au prezentat mai multe echipaje de poliție, dar și un echipaj de ambulanță al Spitalului Județean de Urgență Tulcea, care a procedat la efectuarea de manevre de resuscitare, însă, din păcate, minorul a decedat.

Conducătorul auto poseda permis de conducere corespunzător și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,Ucidere din culpă “.
În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului.

Leave a Reply

Close Menu