La Maratonul “Tulcea se Vaccinează” s-a introdus și un flux cu serul Johnson&Johnson

Azi, în Piața Civică din municipiu, de la ora 8:00, s-a dat startul Maratonului “Tulcea se Vaccinează”, care se desfășoară în aceste ultime 3 zile din săptămână : 28-30 mai și la care sunt așteptate toate persoanele cu vârsta de peste 16 ani cu actul de identitate valabil pentru a se imuniza cu vaccinul Pfizer sau Johnson, deoarece la solicitarea cetățenilor, Direcția de Sănătate Publică Tulcea a introdus și un flux de vaccinare cu serul Johnson&Johnson în cadrul acestui maraton, după cum a transmis Prefectura Tulcea, ieri participand la ultimele pregătiri și prefectul și subprefecții județului, care s-au asigurat de aspectele organizatorice ale acțiunii de vaccinare în masă.

Pe lângă echipele medicale profesioniste, s-au depus toate eforturile pentru a se asigura un timp de așteptare cât mai redus, tocmai pentru ca experiența tulcenilor la maraton să fie una cât mai plăcută.

Atenție ! Adolescenții cu vârsta sub 18 ani au nevoie de acordul părinților. Cei care nu sunt însoțiți de unul dintre părinți se pot vaccina în baza unui acord telefonic al părintelui obținut de către reprezentanții centrului de vaccinare.

Pentru rapel se va organiza un nou maraton, în aceeași locație.

Leave a Reply

Close Menu