În 5 zile se lansează oficial proiectul Better Tulcea

Pe lângă toate evenimentele ce se vor organiza în Tulcea cu ocazia Zilei Copilului, atât părinții, cât și copiii, pot participa și la lansarea oficială a proiectului cultural Better Tulcea, ce are ca scop creșterea gradului de conștientizare a populației municipiului nostru privind importanța implicării active în procesele aferente proiectelor, planurilor și strategiilor de dezvoltare urbană, după cum scriu organizatorii pe pagina evenimentului ce va avea loc la Casa Avramide, de la ora 14:00.

Proiectul este organizat de Better Tulcea, o inițiativă a Filialei Dobrogea a Ordinului Arhitecților din România, finanțat din Timbrul de Arhitectură și are ca partener Institutul de Cercetări Eco-Muzeale “Gavrilă Simion” – Tulcea.

Astfel, cei ce vor fi prezenți la eveniment vor putea vedea în avanpremieră macheta revistei de benzi desenate pe teme inspirate din problemele urbane ale municipiului, ce va pleca apoi în turneu prin școlile din Tulcea și vor putea participa la mai multe activități, ce se vor derula, începând cu 1 iunie, până în februarie :
– ateliere de meșteșteșuguri tradiționale în construcții
– comemorarea poetului Alecu Văcărescu (fiul cel mai mare al lui Ienăchiță și a Eleniței Rizu, care a fost închis într-o temniță din Tulcea și s-a stins din viață în condiții inumane)
– activități de tip joc pe teme de urbanism și construire la Casa Avramide și în Piața Civică.

Leave a Reply

Close Menu