Azi este Ziua Internațională a Medicinei de Urgență

Astăzi este ziua celor care înfruntă zilnic riscurile și pericolele, pentru salvarea vieții din orice mediu, fie zi, noapte, ploaie sau ninsoare, a “celor care, neobosiți, smulg suflete din ghearele morții”, așa cum e scris într-o postare de azi de pe pagina de socializare a IGSU – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

“Pe 27 mai, încurajăm cetățenii, pacienții, personalul medical și instituțiile din întreaga lume să vorbească despre medicina de urgență și să facă proiecte pentru un an de progres în disciplină”, scrie Societatea Europeană pentru Medicină de Urgență (EUSEM), 27 mai fiind ziua în care la Londra, un grup de oameni vizionari au semnat actul fondator al Societății Europene pentru Medicină de Urgență, cu scopul de a construi un model de sistem care să ofere fiecărui cetățean din Europa un răspuns profesional, competent și mai presus de orice, la orice afecțiune care amenință sănătatea și viața, potrivit emergencymedicine-day.org.

Specialitatea de medicină de urgență a prins contur în România, în anii 90 și a continuat să evolueze și să se adapteze permanent la nevoile cetățenilor de astăzi.
Pornind de la o mașină, transformată în ambulanță, achiziționată prin resurse proprii, care acorda asistență medicală de urgență pacienților căzuți în stradă, în Târgu Mureș, la începutul anilor 90, astăzi, vorbim de un sistem complex, integrat, care funcționează la nivel național, regional și local și care integrează mai multe entități civile și militare cu scopul de a face față urgențelor curente dar și celor deosebite, inclusiv dezastrelor în cazul în care apar.

Departamentul pentru Situații de Urgență este nucleul, centrul integrator și coordonator al tuturor serviciilor de urgență din România.

Leave a Reply

Close Menu