Accident cu două victime între localitățile Mihail Kogălniceanu și Babadag

În cursul zilei de azi, polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident pe DN22 E87.
Din primele verificări a reieșit că, o femeie de 48 de ani din Tulcea, în timp ce conducea un auto din direcția Constanța către Tulcea, la km.202+200 metri, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un copac de pe marginea drumului.

În urma accidentului, a rezultat rănirea conducătorului auto și a unui copil de 11 ani, pasager în auto. Aceștia au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Tulcea, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul auto poseda permis de conducere corespunzător și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La accident au fost solicitați și pompierii militari care s-au deplasat salvatorii Stației de Pompieri Babadag, cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, precum și două echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea.

În urma evenimentului, au rezultat două victime conștiente și cooperante, care au rămas blocate în autoturism.
Pompierii, cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice, i-au extras pe cei doi ( o femeie în vârstă de 48 ani și un minor de 11ani). Aceștia au fost preluați de către echipajele SAJ și transportați la Spitalul Județean de Urgență Tulcea, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Leave a Reply

Close Menu