3 amenzi în valoare totală de 200.000 de lei într-o singură zi

Azi, 9 aprilie, primarul municipiului a anunțat că au fost aplicate 3 amenzi pentru executarea fără autorizație a unor lucrări de construcții cu o valoare totală de 200000 lei, în postarea de pe pagina sa de socializare, edilul orașului subliniind că este vorba de “SANCȚIONAREA HAOSULUI URBANISTIC”:

“Nu ne opunem dezvoltării, însă construirea haotică și de foarte multe ori în afara legii, a adus deja prejudicii iremediabile orașului și trebuie să înceteze. Dacă vrem să locuim într-un oraș civilizat, primul pas este să ne respectăm unii pe alții. Și asta înseamnă și respectarea legislației.” a declarat primarul Ștefan Ilie, avertizând că vor fi aplicate amenzi tuturor celor care “desconsideră locuitorii orașului.

Leave a Reply

Close Menu