Propunere: Cei care primesc ajutor social să beneficieze de acest drept şi trei luni după angajare
ajutor social

Persoanele apte de muncă şi care primesc ajutor social vor putea să primească acest drept încă trei luni după ce se vor angaja, potrivit unei propuneri legislative înregistrate la Senat, ale cărei prevederi ar trebui să se aplice de anul viitor.

Propunerea legislativă, ce vizează modificarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat şi a Legii 196/2016 privind venitul minim de incluziune, stipulează că ajutorul social va fi acordat pe o perioadă de trei luni, o singură dată pe an, membrului de familie care realizează venituri în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau a altei forme de angajare sau desfăşoară activităţi independente ori agricole, înregistrând venituri până la nivelul salariul minim brut pe ţară.

„Beneficiarii de ajutor social, apţi de muncă, trebuie să muncească, să devină independenţi de ajutorul de la stat, să îşi poată întreţine familia. Amendamentul adus Legii 416/2011 prin care dacă refuză un loc de muncă, aceştia nu mai primesc ajutorul social a avut beneficiul aşteptat, în sensul că a redus numărul de dosare de ajutoare de tip social cu circa 50.000. (…) Următorul pas trebuie să fie integrarea pe piaţa muncii a acestor persoane. Fără un loc de muncă, aceste persoane rămân dependente de ajutoarele de la stat. Şi nu putem reduce ajutoarele sociale fără a pune în loc măsuri de sprijin pentru obţinerea unui venit prin muncă, cu forme legale”, scriu iniţiatorii propunerii, printre care se află şi fostul ministrul al Muncii, Violeta Alexandru.

Prevederile propunerii ar trebui să intre în vigoare de la începutul anului viitor.

De asemenea, iniţiatorii urmăresc să îi facă pe asistenţii sociali sau persoanele care se ocupă de asistenţa socială din cadrul primăriei să acorde mai multă atenţie acestor persoane pentru a descoperi care sunt cauzele pentru care nu-şi găsesc un loc de muncă. Astfel, în cadrul formularului de anchetă socială, va fi completată şi o secţiune referitoare la problemele de integrare în piaţa muncii a celor care primesc ajutor social.

De asemenea, agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă vor trebui să îi sprijine pe cei care încearcă să se angajeze şi, în plus, să îi consilieze timp de trei luni după prima zi de angajare.

Atenţie! Propunerea legislativă nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare trebuie să fie adoptată de Parlament, să fie promulgată de preşedintele statului şi să fie publicată în Monitorul Oficial.

sursa:avocatnet.ro

Leave a Reply

Close Menu